Iubeste-o pe fata care citeste

Coala albă se aşterne în faţa mea ca o prelungire a peretelui, ustensilele de scrijelit sunt pregătite în aşteptarea inspiraţiei care nu mai vine! Pe moment, în micul meu birou de povestitoare, nici lampa interbelică nu mă ajută cu lumina ei de miere , nici norii de iunie pe seară, nici pălăriile sofisticate colecționate pe colțul oglinzii, nici poantele balerinei atârnate pe perete ca un memento al copilăriei . Adierea vântului mişcă uşor fâşiile de mătase ivorie ce, o dată, au îmbrăţişat glezna subţire; acum, doar, zac prăfuite de amintiri şi dorinţi.

Deodată verdele ochilor îmi cade peste copertă cartonată a unei plachete frumos colorate, despre femei cărora le place să citească. Este cel mai valoros suvenir dintr-o călătorie din oraşul luminat de sufletele noastre, de promisiunile lui de...

Candva

Nu te cunosc, poate nici tu nu mă cunoşti,

Tu vii din nori, eu-lutul abanos

Să te înţeleg, să mă-nţelegi?

În mine te cobori, văd masca ta funebră

Sub care spirit blând ascunzi.

Tu mă cuprinzi cu-nfiorare-ncântătoare,

Să fie vrajă doar, să-mi spulberi purul univers?

Sunt numai trup în lumea ce tu mi-o oferi,

Căci gândul meu răsfiră liniştea în neputinţa inimii,

Ce cu putere bate azi la poarta sufletului ferecată.

 

Nu te cunosc,

Iubire te-am chemat?

Glasul singurătăţii mi te-a învăluit

Dar sufletul privirea ţi-a pierdut,

Căci pasul timpului grăbit,

De umbra amăgirii pribegind,

Îmi picură-n auz alt ritm.

 

...

Prietenul meu

În fiecare săptămână îl întâlneam,

Parcă trebuia să-l întâlnesc

Pe străduţele oraşului oltenesc

Conştiincios măturate

Întotdeauna de noapte.

 

De ce se mai născuse?

Oamenii îl socoteau un simplu obiect

Al străzii, aidoma pavajului,

Salcâmilor sau coşurilor de gunoi.

Ba, fiindcă nu muşca şi era sperios

Vreunul, şmecher, îl lovea duşmănos.

 

Mie mi-era drag aşa

Cu coada grea, de cânepă murdară,

Cu botul timid şi veşnicele întrebări.

Şi tare aş fi vrut să aflu la ce gândeşte,

Pe cine cheamă el

Când şade culcat şi scheaună.

 

Târziu, trudită, mi-am amintit

Că...

Tablouri dintr-o expozitie

Purced în a scrijeli noi sau vechi rânduri către voi. Mi-am pregătit set-up-ul cu muzică în surdină; să tot fie un Rachmaninov 2, un pahar cu picior de cristal, din care aburii de vin roșu îmi transmit ideile și pentru ca decorul să fie complet și “ambetarea” deplină, parfum de frezii se revarsă peste mine - cum să nu scrii într-o asemenea atmosferă? Frezii-galbene, cele mai parfumate, storcite în îmbrățișarea Lui. Buchet de frezii...chiar dacă e iarnă. Îmbrațițarea le face translucide. Parfumul îmi umple ochii. De lacrimi. De euforie.

 Carevasazică, azi mi-am propus să evoc o întâmplare hazlie ce am trăit-o în urmă cu ceva vremuri. 

&nbs...

O altfel de petrecere

Pe când eram mai pishpirik, citeam diverse descrieri întinse pe zeci de pagini despre un banal fir de iarbă sau de praf. Mă atrăgea arta Nimicului sublim. De fiecare dată mă întrebăm, cum reușește cineva să fie inspirat într-atât de mult de un lucru banal și să îl transforme în filozofie. Cred că asta o să fac eu în cele ce urmează.

 Am participat la o întrunire de familie (o petrecere aniversară), de "neamuri" - genul acelor adunări în care cunoști maxim o persoană sau două. În rest sunt toți înrudiți, înfrățiți și încuscriți care cu cine, de nici ei nu mai știu ierarhiile. M-am pregătit cu cadou și flori; și cu toată emoția antisocialei din mine, m-am prezentat la locul faptei, la ora stabilită trecută fix cu sfe...

A night to remember

Hello Party People,

În urmă cu mai bine de o luna, am primit virtual (email-ian) o invitație la o petrecere ce se anunța a fi cu mare pompă electrizantă, întrucât subiectul era: "40’s are the new 30’s". Waw, cum va să fie oare? A trebuit să aștept încă o săptămâna pentru detalii logistice: place, timming sau dress-coding și încă trei săptămâni până la petrecerea propriu-zisă. 

 Altfel spus, urma să merg la o schimbare de prefix, într-o cafenea de tip acvariu-vitrină de la Universitate, cu vreo 60 de invitati, o nuntă mică, doar prietenii apropiați-cică și plus-1- urile atașament. Hmm...de acolo se vedea amfiteatrul în care am tocit ceva coate la cursuri, seminarii și examene filologi...

Call me Lavender

Dragul meu,

Aşternutul alb–apretat  îmi mângâie trupul firav şi îmi foşneşte uşor în urechi: Trezirea!!!

Tălpile călduţe ating teracota răcoroasă, tiptil-tiptil, ca să nu te trezesc, părăsesc încăperea de taină şi mă pomenesc direct în grădina străjuită de cei şapte colţi de cetate toscană. Soarele îmi mijește ochii,  printre gene zăresc în stânga mea câmpul de vrăjit de levănţică.  Avansez, ameţită de parfumul suav, printre rândurile lila. Fiecare crenguţă îmi atinge şi parfumează coapsele, degetele mângâie bucheţelele de flori mărunte, iar nările îmi sunt saturate de aroma dulce-înţepătoare (la iarnă sigur nu mă vor devora moliile!).

La capătul rândurilor de levănţică s...

Somebody stop me

Trebuie să mă opresc! Trebuie să mă opresc!

Aşa o răsună mintea mea, de aproape o lună de zile de când am intrat în vria cumpărăturilor de ianuarie. Toate vitrinele mă îmbie cu outfit-uri care mai de care mai fancy sau mai office; mai sportish sau mai cocktail. Nu le pot rezista! Iar window shopping-ul nu a mai funcţionat anul acesta (sic!).

Am debutat sesiunea furibundă cu o pereche de bocanci fashion-iconici, de culoarea deşertului şi căptuşiţi cu stofă Scottish. Potriviţi în combinaţii cu rochiile de caşmir şi lână; dar şi cu fusta vaporoasă de mătase. Adjudecat într-o secundă! Card-tranzacţie reuşită!

Apoi, ca să urmez tradiţia, am continuat în boutique-ul de antichităţi! Să cumpărăm şi o vechitură; am intrat în magazin cu o plăcere nebună. Ştiam că voi desface vitri...

Love waltz

Dragostea? Cântată de atâţia poeţi! Dragostea se naşte, renaşte şi se reîntrupează cu, şi în fiecare dintre noi.

Să tot fie secole de când s-au zărit pentru prima dată, într-o seară, târzie, de vară. Ea, zveltă cu rochia portocalie lipită de trup. El, şarmant, uşor aplecat de tristeţile anilor de peste păru-i grizonat.

Aproape nicio vorbă nu îşi spuneau când se întâlneau. Până într-o zi de iarnă, geroasă, în timpul unei vizite în cetatea îngheţată, ce avea să le devină suflet pereche.

O după-amiază întreagă  doar pentru ei şi povestile lor nespuse; minţile dansau în lungi discuţii despre orice. Trăiri, emoţii, sentimente fel de fel. Zâm...

Globulet de iarna vesela

Alt globuleţ pe care îl agăţ recent în brăduţul meu,de data asta este mai vesel, dar la fel de emoţionant. Haios, cu sclipiri de ochi albaştri, cu lucire de sticlă de Murano şi clinchet de clopoţel.

Anul trecut am fost invitată să petrec Crăciunul la un conac de ţară. Am sosit pe acorduri de Rachmaninoff nr.2, am descărcat toate bunătăţile culinare şi marele brad verde parfumat. Nu ştiam tradiţiile locului aşa că am aşteptat, calmă, să vedem ce va să se întâmple. Am împodobit bradul cu toate decoraţiunile din casă, globuri- mii, îngeraşi croşetaţi şi beteală veselă. Am aranjat masa cu tot dichisul, veselă ivoriu-aurie, argintăria, lumână...

Once Upon A December

Bradul meu de Crăciun, de obicei, este împodobit cu de toate: beteală, globuri-globuleţe, lumini-luminiţe şi alte decoraţiuni care mai de care, troienite vârste peste vârste. Mă gândesc să împărtăşesc cu voi povestea unora din ele cum se rostogolesc din cutia cu zorzoane, în-cerc.

Pentru azi, am ales cel mai prăfuit dintre globuri - de sticlă groasă, deja pe jumătate mătuit şi cu agăţătoarea înodată de zeci de ori. Probabil, fiecare nod reprezintă câte un ocol prin povestea lui.

Îmi e tare drag globul ăsta modest și arhaic. Îl agăţ an după an de crenguţa cea mai stufoasă şi parfumată întrucât văd în el sclipirile celei mai frumoase poveşti de dragoste pe care am întâlnit-o vr...

Fiat Lux

În “ţara” din care vin eu, tradiţia spune că o dată pe an, într-o anume zi Sfântă, trebuie să purtăm ceva nou ca să ne aducă noroc. De aceea, am urmat întrutotul acest obicei şi am pornit la o sesiune de shopping performant, însă pentru casă. Asta pentru că locuinţa cu vaste încăperi nu a beneficiat de ultima tuşă de design.

Prin urmare, am decis ca fiecare încăpere să fie înnoită cu câte un artefact din categoria artă şi suflet; aici, un sfeşnic, cu patru braţe susţinute de un amor, motive zoomorfe şi religioase; dincolo, un tablou cu temă fantastică, un pastel cu temă orientală, un felinar de exterior, un alt sfeşnic de cristal scos de la natfalina familiei pentru bucătărie, chiar şi dressing-ul s-a înnoit cu două umeraşe, art-nouveau cu modele florale, care s...

La Ateneu - Codul bunelor maniere astazi

De  fiecare dată, când părinţii mei vin în Bucureşti mă străduiesc să le ofer câteva zile de desfătare culturală în Micul Paris contemporan. Îi duc la teatru, la operă, vizităm expoziţii sau galerii de artă; dacă avem timp, părăsim capitala, către un conac, într-o călătorie în timpul boierilor adevărați:  Bellu-Urlaţi, Micul Trianon de la Floreşti sau Conacul Ghika din Moara Vlăsiei.

Îmi place să îi răsfăţ, măcar puţin.

De  această dată erau, doar, în trecere. Prin urmare, m-am gândit că un concert  Bethoveen şi o simfonie Mahler, la Ateneu, ar fi de bun augur. Unde mai pui că interpretarea aparţinea lui Remus Azoiţei, iar bagheta dirijorală lui Theo Wolters.

Zis şi făcut, fac rost de bilete "last minute"; ne pregătim cu ...

Piper in ochi

Vineri. Vineri dimineaţă. Miezul unei veri capricioase. Răcoare înţepător-plăcută. Agale, mă îndrept către birou, urmând traseul clasic, pe jos, pe bulevardul Dacia.
Linişte, nicio maşină, niciun lătrat, nici măcar  vreo sirenă de la spital nu mişca aerul. Mă bucur din plin de aşa atmosferă unică. Sunt privilegiată să fiu prima care vântură undele vaporoase ale aerului pe bulevard. Pâş-pâş ajung la Calea Victoriei; traversez pe roşu, că doar nu e nici ţipenie de maşină, om sau alte mişcătoare matinale pe drum. Pe măsură ce avansam pe traseul meu, brusc, în zare se întrevăd câteva siluete încovoiate ca într-un schizoid dans contemporan. Ce să fie? Mai fac doi/trei paşi, iar siluetele prind contur: două femei şi un bărbat se încolăcesc de parcă formează statuia l...

Crampei pentru mama

Cândva, într-un an, demult, nu îmi văzusem părinţii deloc; aşa că, mama, răzbită de dorul de fii-sa îşi făcu bagajele, pusă “borcaniada” la pachet, dimpreună cu alte cutii şi cutiuţe cu bunătăţi culinare; şi se urcă în primul tren ce avea să descindă peste ore în Bucureşti.
Trenul trebuia să ajungă în faimoasa Gară de Nord, pe la 19:00 trecute fix. Moi, fiică iubitoare ce mi-s, ajunsăi în gară, ca oltenii veritabili, ceva mai devreme. Verificai tabela de sosiri şi obervai că urmau să sosească două trenuri; unul de la Deva şi unul de la Pandurii Tg-Jiu- ambele cu 10 minute întârziere. Ca să nu îngheţe aşteptarea pe peronul patru, începui să mă zgâiesc la tarabele cu nimicuri kitchoase. În timp ce analizam, mai cu foc, fiecare sclipici şi fiecare m...

Soapte

Am ascultat glasul vântului de toamnă şi pentru că îmi plăcea cum şoptea, am încercat să mi-l închipui.
Era tânăr şi bătrân, înalt cu păru-i de frunze, colorat în toată gama de galben şi roşu, cu ochii precum cerul înnorat, iar trupu-i tânăr acoperit de o mantie aurie, roşie si violet.
Tânărul acesta bătrân îmi vorbea cu şoaptele lui puternice despre iarna care va să vie, despre prietenii lui, copacii, care vor avea sinistre înfâţişări în noapte, cu braţele lor goale şi negre, înălţate spre cer, vor părea urâţi şi gârboviţi.
Singur, bradul, prietenul celuilalt vânt de iarnă va fi mândru, cu fruntea sus urându-i bun venit iernii şi mirelui ei, crivăţul.
Pentru că îmi spunea vântul: iarna e ...