Azahar Alcazar

Dragul meu,

Mi-e dor de tine. Prietene, o să mă cerți că am ochii din nou lichizi. Ca două cristale care nu mai sunt de Murano. Acum au turcoazul emailului andaluz, turnat în "azulejos", ceramica lor meșteșugit pictată cu suflet maur fierbinte de doruri și povești. Mi-e așa de dor de atingerea ta pe obrazul meu, ștergând lacrima brobonată, sărată și ilicită, pentru că noi, fetele mari, nu plângem, nu-i așa?

Aș vrea ca azi să-ți povestesc “Azahar”, mirosul, parfumul, apa, mierea, esența intimă a florilor de portocal. Tu ai idee că portocalii sălbatici din toate piațele și patiourile Andaluziei au și flori și fructe în perioada asta de împletire a primăverii cu toate anotimpurile pe rând, dar visând cel mai îmbujorat către vara?!

Fructe rotunde, portocal...

Ultima data cand am vazut Parisul

"Ultima dată când am văzut Parisul" a fost un film frumos cu o frumoasă: Liz Taylor cu cei mai violeți ochi inventați până atunci.

De obicei la rochiile de lavandă îmi port ochii violeți... Parisul...c'est a moi. O relație lungă, directă, simplă, de filiație. Am fost de multe ori. Cunosc străzi și monumente eterne. Dar am rămas cu această butadă pe care vreau să v-o povestesc: nu știu de ce, plâng mereu în Paris.

De fapt știu, dar mi-e frică să vă spun. De fiecare dată este ultima dată. Nu-i spun "a plus tard"  îi spun "adieu". De ce, de ce oare de fiecare dată?

Poate că am lăsat prea multă dragoste în Paris. Grămezi de amour, revărsate în expoziții private de Impresioniști.

"Ultima dată când am văzut Parisul", din nou c...

Terasa la Roma

Am avut norocul unei "room with a view" la Roma.

Plecasem  din aeroport cu sufletul ars ca o recoltă și cu ochii secați ca fântânile în calea barbarilor. Nu era prevăzut să fiu singură și să urlu la luna romana în eclipsă. Și totuși...Am fost.

Am ajuns cu taxiul, îmbârligat pe străduțe aproximative până în apropierea Fontanei di Trevi, acolo decisesem să-mi arunc cadavrul iubirii moarte, să-i pun peste ochi bănuții atâtor dorințe neîndeplinite împreună cu altele, asemenea, care se tot troiensec de ani la picioarele lui Neptun.  Am coborât în căldura sahariană, am respirat frânt a agorafobie cetele de barbari turistic-atacatori și mi-am sorbit, epuizată, aerul condi...

50 shades of Blue

Dragii mei,

Am adunat de curând mailurile apocrife al unei postmoderne, pierdută între clasicism și existențialism crunt. Cu voia ei am consemnat. Am adăugat nuanțele unei mări cu furtuni și tornade, închisă și dușmănoasă.

Mailuri scrijelite cu cioburi de scoici și îmbibate în lacrimi și scrum. O vară ciudată cu prea multă caniculă și prea mulți nori negri rău-prevestitori. Cronica unei despărțiri îndelung anunțate:

"Dacă ai fi în București...

Azi am trecut pe lângă plopii fără soț ai inimii mele. Ce ironie că ai cinci plopi bătrâni sub balcon. Am avut treabă la Han pentru prima data de la embargou. Nu m-am ...

Colour me Purple

"Dragă Fred,

Sunt așa de tristă că nu ești cu mine, cât sunt de tristă că mi-e dor de tine pentru că nu ești în mine. Mi-e așa de rău de depărtarea ta, cum mi-ar fi fost rău și dacă nu erai în ea. Mi-e frică de tine, mi-e frică de inexistența lui noi. Mi-e silă de visuri deșarte. Mi-e frică de târziu și de iluzii pierdute. Și totuși nu mă pot împiedica să mă greșesc în tine."

Mi-e din ce în ce mai limpede că am croit iluzia de atunci doar în capul meu, că mi-am țipat singură în urechile minții, de la distanță și așa de des de aproape, dar am refuzat și eu să văd, cu încăpățânare stupidă, când el pe mine doar mă tolerează, când îi convine sau se plictisește. În rest, mă alunga cu ocări și dispreț pentru slăbiciunea...

Colour me Red

You wrote at 2.00 a.m:

Fularul tău roșu a rămas la mine. Lung, prea lung, un piton încolăcit a caldură și hibernare. Nu știi când a rămas la mine? Așa-i? Nu știi că-ți păstrează parfumul înnodat sub bărbie? E aspru și sufocant. Ți-l-am  înlocuit-cadou cu o pufoșenie albăstrie ca ochii tai, adoram privirea confuză, dar pusă pe șotii, de băițel răutacios și bosumflat cu șuvița neagră, dezordonată pe fruntea înaltă, care mă țintuia de deasupra lui. Era pe când nu s-a povestit încă, în seara aceea a primei ninsori miraculoase de jumatăte de ianuarie, când iarna și timpul nu mai aveau răbdare.

Desfăceam îngenuncheată pe podelele cu ecouri moarte, o casă și o catedrală a unei copilării mici și răpuse. Nu mai erau multe lucruri vii împrejur. Începusem să ...

Vienna calling

Jurnal de vacanță

Este despre descoperiri noi, cu ochi prea demult ne-mirați. Sau despre acumulări vechi, văzute cu ochi noi, care încearcă, cu disperare, să-ți regăsească curiozitatea voioasă, smerenia duioasă, către frumos.

Am început cu un city-break la Oradea, total necunoscută mie până acum. Un tezaur ocultat al Art Nouveau ului ungaro-românesc. Aer imperial defunct, frumusețe neașteptată, supraviețuitoare ilegalistă, măreție confiscată, sacrificată; supusă, apoi târziu condiționat-eliberată. Retrocedată parțial și ciobit. Iremedial vetustă.

Anticipez cum mâine mă voi legăna în sânul generos al  Vienei, opulentul cuib-matrice primordial al nevroticului și delicatului Secession orădean.

Viena, de la baroc la actualitate, cu pauze și blocaje în epocile flam...

Scrisori catre ploaie

DnaT. wrote at 8.30:

Am ascultat in seară asta un Imperial si un Bruckner cu gândul la sideral.
O, ce vis frumos...
Știi, mă întreb adeseori in ultima vreme, cum trebuie ca te simți tu ignorând cu voluptate o amărîta care-și varsă zi de zi dorul si mâdria defunct princiară cu gândul la tine si ce fel de metafizica e asta. Cum trebuie sa te fi simțit strivindu-mi iubirea (cunoscută si logodită de ceva vreme), ca pe un carcalac de bucătărie, de vreme ce mă devalorizezi tratându-mă ca pe un obiect obsolete...si ce amai rămas din mine în cenușă de fapt, dacă îndur așa ceva si mă agaț dezarticulată de tine, ca o papușă călcată și târâtă de o roata de mașină al carei mecanism tembel incă mai scâncește...
Stiu cum, cu "fuck off, ti-o furi iar si ...

Scrisorile postmoderne ale Dnei T

Dna T wrote at 1.oo a.m

Dragă Fred,
Voi începe prin a-ţi explica perspectiva mea asupra rendez-vous-ului de aseară, nu ca să mă justific, ci ca să nu mai înotam, iar, prin disonanţa cognitiv-crasă, sau cum s-o chema asta la Dostoievski, că n-am idee.

I) deşi urăsc să te împovărez cu detaliile vieţii mele prozaice în lumina cruda a zorilor realităţii, le voi folosi aici pentru acurateţea adevărului istoric: am întors, cu făraşul meu de caznică, grămezi de emoţii ca să pot ieşi, din nou, cu o "prietenă", mi-am pus uniforma de "outing" cu tocuri&stuff, cu lustru şi ştaif, dar şi cu dorinţa naivă şi tâmpitzică de a te şi seduce pe tine, de a-ţi oferi farmecele mele uşor fanate, pentru că, nu-i aşa?, cam asta face orice muiere iubitul ei din antichitat...

Colour me White

IubitulMeudinVis,

Te invoc acum din nou, în prag de Sărbătorile Iubirii, de Valentine's Day, de Dragobetele neaoş, de lumina de soare în februarie, de aşteptarea către deşteptarea primăverii, de ploaie albă costumată în lapoviţă sau poleită argintiu când curge din felinare peste o stradă neagră.Te invoc pe trena lunii pline şi prea strălucitoare, dar îndepărtate, moneda de zece bani, noroc licărit într-o palmă îngheţată. Fie-ţi blândeţea caldă cu mine şi frigul care încă îmi suflă în ceafa dezgolită.

De-ar fi să vii, n-aş crede că visez. Dar dacă vei veni, vino iar în camera noastră cu pat împărătesc sub baldachin de cearceafuri albe, ca un mare cort alb al regatului de iubiri fierbinţi, de patimi drapate. Poate îţi falfaie şi ţie în suflet acu...