Acum că ai plecat, plouă infernal. Până acum plouase blând şi adormitor dincolo de draperiile groase de catifea. O muzică picurată din clape de pian. Adagio.

Ating cu palma fereastra pe care curg pe dinafară picăturile cum îmi curg mie acum lacrimile pe obraji. Două firicele subțiri şi reci. Îmi imaginez că geamul e obrazul tău şi palma mi se încălzește imediat, de parcă a întâlnit-o pe a ta, din nou, ca adineauri.

Zâmbesc. De bucuria imprimată în așternuturile mototolite şi umede, de amintirea pielii tale pe pielea mea fierbinte, de șoaptele murmurate în sărutari adânci, de recunoașterea trupurilor şi buzelor noastre, de parcă s-ar fi topit despărțirea lungă, de la primul sărut, furat încă din mașină, sub taina geamurilor aburite şi mantia din picături de ploaie.

Plâng mut. Din singurătatea de după căldura ta, de frica despărțirii şi dispariției tale pentru o altă eternitate, mi-e teamă că te vei oferi la fel cum mi te-ai oferit mie, numai altor Doamne şi Domnițe, pentru că știu, simt cu instinctul meu geamăn de ascuțit cu al tău, noi știm amândoi mai mult să oferim, decât să cerem și să primim. Suntem Gladiator şi Curtezana, întâlniți şi rostogoliți într-o imbrățișare ravășitoare, doar într-o pauză in timp, furata între lupte. Între vieți paralele care axiomatic nu se vor intâlni niciodată.

Certitudinea este doar Amintirea. Cea creată acum. Din toate acestea.

Mă tem şi zâmbesc în același timp, schizoid. "My make-up may be flaking, but smile still stays on..."

Luminile orașului, în noaptea timpurie de noiembrie, sclipesc magic din spatele ploii şi a fumului țigării mele. Mă cheamă înapoi în Arenă.

În cameră plutește fantomatic parfumul tău unisex. Ar fi putut fi fost al nostru. Mi s-a întipărit pe piele mai mult ca orice alt parfum greu, de divă, încercat până acum.

Mă trezesc, sting rapid țigara, Castelul de vise erotice şi interzise se transformă la loc într-o cameră impersonală, de hotel. Non smoking room!

Mă îmbrac în hainele dezordonate şi răcite ca gheața, până și blana e rece de parcă nu a încălzit ceva viu niciodată. Alerg cu zgomot metalic de tocuri pe scări, către taxi.

In mașină, pe drumul către la loc în împărăție, îmi zbârnăie nevrotic mobilul. Vibrez văzând mesaj de la tine, mă pietrific când il citesc: "Am zburat prea aproape de soare...Să lăsam lucrurile să se mai liniştească, te rog."

Mă faci să mă simt egoistă şi posesivă. Mi-ai simțit frica, dar greșit. M-ai simțit Regina de Gheață. Eu sunt doar o fată care plânge, singură, într-un taxi numit Dorință.

Ce mult aș fi vrut să rămână aici, suspendat în timp, locul nostru secret, cu draperii grele peste ploaie rece sau ninsoare vătuită, în care să putem fi doar noi, cu măștile şi armurile răspândite pe covorul pufos, să călcăm pe ele cu tălpile goale, până la ultima țigară a plutirii noastre printre vise.

Inima îmi încremește din nou, acolo unde e ea obișnuită, să-și țină ascuns miezul fierbinte, de aur topit.

 

But Yes, I made a memory.