Îmi scrii în suflet fără să vorbeşti.

Poveşti de toamnă, vise îngereşti

Îmi cânți cu glas tăcut acelaşi vechi tumult

Iubiri apuse, de demult.

Nu sunt în visul tău, sa-l  umpli pe al meu îți cer

Dar nu eşti prizonier şi nu-ți sunt temnicier.

Sunt o frunză pierdută din buzunarul toamnei

Cu gânduri ce inima le ține zălog.

Mi-e teamă cât de greu te-apasă cuvântul

Pe care sufletul îl uită mereu.

Tu porți iluzii la butonieră

Când verde muribund îți stă sub paşi

Şi ultima frunză din buzunarul toamnei te-ntreabă :

"Pe mine cui mă laşi?"