Dragii mei,

 După povestea noastră comună de "Colour me...", magia momentelor divine mi-a adus în brațe o carte fabuloasă: "Culorile și viața lor secretă" de Kassia St Clair.  Oferită de un Înger al meu, am adorat cartea din prima secundă.

De la citatul: "Așadar, lumina este culoare, iar umbra, lipsa ei.", J.M.W. Turner, 1818. Toți îl iubim pe Turner, părintele Impresioniștilor "britt". Eu aș zbura oricând peste cerurile sau mările lui, doar să am un Zeu de mână, să nu mă spulber, să mă lege de sol. Fără vânt. Aș fugi cu corsarii din corăbiile lui.

Dar cartea aceasta îmi oferă un evantai de surse de inspirație, toate nuanțele, descompuse până în antichitate, trecând spre modernism, sau adăstând în prea iubitul meu Impresionism, în care doar nuferii lui Monet îmi dau toți fiorii creației și ai Demiurgului de nuanțe. 

Astăzi vreau să va povestesc despre "Roz-șoc" pe care Winston și Clementine Churchill o numeau: "Imbroglio", referindu-se cu tandrețe la o "socialite" iconică, Daisy Fellowes, copil teribil de averi fabuloase, impertinentă, curajoasă, o "flapper girl" by the book, "Frumoasă Madame de Pompadour a unei epoci, periculoasă ca un albatros". Cunosc pescărușii, născută cu sufletul în mare, le știu până în cele mai fine detalii culorile, zborul de bombardiere, involta spre răsărit sau căderea spre apus. Am și eu sufletul meu de albatros în decolare curajoasă sau în picaj mortal. Nu mă așteptam să le găsesc asociate o nuanța atât de fierbinte și exuberantă.

Astăzi. Am furat din shoppingul nevrotic de primăvară, explodat în copaci. Soare și paiete în ochi îndrăgostiți: o pereche de pantofi eleganți, perfect de circumcisă unui suflu nou, de viață rejuvenată. Din oboseli și nostalgii hibernale. Povestea condurilor Cenușăresei mi-a învelit picioarele, încolăcindu-se, ca și cum îmi va fi ales gleznele mele. Plimbându-mă agitat în magazinul preferat, am simțit că mi se încrustează în jurul tendoanelor, iar tocurile lor impertinente mă înalță pînă la nivelul buzelor lui, de culoarea fragilor, după ce le acopăr de sărutările noastre ude. Rare. Ne recunoaștem, ne adulmecăm, e o cale și o potecă. Sărutul se întâlnește doar sub caișii sălbatici de prin parcuri întâmplătoare. Din cartiere surprinzătoare. Ne vom revedea cu mierea teilor.

"Culorile sclipeau înaintea ochilor mei", scria cu voluptate despre "roz-șoc", Elsa Sciaparelli, scandaloasă și istorică, inventiva creatoare suprarealistă dela Harper's Bazaar, prietena monstrului sacru, Dali.

 

 Eu vreau să vă povestesc despre starea de roz-șoc, ciclam famboyant, strălucire de paiete și discotecă cu glob de oglinjoare.

Starea în care îți dorești condurii lui Dorothy. A avea o pereche de pantofi sclipitori, este ca și când ai pune o nouă îndrăgostire în volutele lor înalte-potir. Îți dorești ca Omul de Tinichea, sau Leul, să se desfacă în poala ta, cu toate poveștile lor.

Eu am plecat la o plimbare. Cu mulți pomișori îmbujorați și timid înfloriți. Cu rochia mea fucsia, cu fundă de voal, mare. Sunt singură, aștept o iubire măiastră. Sorb primăvară ițită timid, cu fiecare undă de parfum amarui de cais sălbatic.

Sub un copac în coloarea rochiei mele de primăvară, cu condurii roz-șoc încălțați pentru întâia oară...un domn candriu, ca un papugiu, s-a apropiat. Mi-a spus că sunt "cea mai frumoasă femeie de pe aleie" și mi-a cântat.

 M-am simțit o secundă de Zâna.

Vă datorez această poveste de Paște și pace, într-un soare de lila. Mi-ați adus toate culorile de până aici.

 Vă doresc toți copacii înfloriți și în parfum travestiți.

De câte ori merg la Înviere mă gătesc ca o logodnică. Aștept Magia și ea vine peste mine, din petale de flori și coruri sublime.

 Vă îmbrățișez!

Să aveți Sărbători calde și pline de miez! 

Adela Nour