Strigarea mea va-ncepe într-un timp
Când pietrele nu-mi vor mai fi străine
Şi toate râurile am să le simt
Că-şi lasă glasu-ntârziind în mine
Eu nu voi fi decât un prag calcat.
De lacrima tăcerilor de-afară
Atunci, târziu, cuvântul mult visat

 Îl va rosti chiar şi ploaia când ma spală.