În fiecare săptămână îl întâlneam,

Parcă trebuia să-l întâlnesc

Pe străduţele oraşului oltenesc

Conştiincios măturate

Întotdeauna de noapte.

 

De ce se mai născuse?

Oamenii îl socoteau un simplu obiect

Al străzii, aidoma pavajului,

Salcâmilor sau coşurilor de gunoi.

Ba, fiindcă nu muşca şi era sperios

Vreunul, şmecher, îl lovea duşmănos.

 

Mie mi-era drag aşa

Cu coada grea, de cânepă murdară,

Cu botul timid şi veşnicele întrebări.

Şi tare aş fi vrut să aflu la ce gândeşte,

Pe cine cheamă el

Când şade culcat şi scheaună.

 

Târziu, trudită, mi-am amintit

Că unica noastră legătură

Sunt străduţele acelea oltenesti

Conştiincios măturate

Întotdeauna de noapte.