Am crescut în trei cartiere: Colentina, Cotroceni și Vatra Luminoasă. Nu știu dacă pot alege un cartier care mi-a plăcut mai mult pentru că fiecare avea farmecul și misterele lui.

 Cel mai mult timp  îl depănam în Colentina. Un bloc comunist dar cu vecini civilizați, bancheri, medici și angajați prin diverse întreprinderi. Știam că aici aveam să îmi petrec mare parte din copilărie și adolescență și aici aveam să regăsesc în totalitate definiția copilăriei mici și vesele. 

 Colentina, vechea mahala a Bucureștiului, acea parte în care amestecul de civilizații avea să lase amprente importante asupra copilăriei mele, era în permanență mișcare. Fie că jucam "v-ați ascunselea", "elasticul" sau "șotronul" sau chiar fotbal cu băieții, aici regăseam și înțelegeam definiția maidanului bucureștean. Îmi amintesc cu nostalgie, cum se deschidea geamul și ca în filmele clasice italienești eram chemată acasă, de câteva ori, prin strigătele insistente ale mamei, la care răspundeam frecvent și exasperată: “Mai stau!”.  Vara era o poveste cu "flori fețe sau băieți" în amestec de parc și joacă. Jocul și joaca se împerecheau constant. Cum dădea frunză ierbii pregăteam serbări în spatele blocului. Mama făcea clătite, iar noi, fetele, montam spetacole inedite, imitând naiv Abba, BoneyM și alte formații din acele epoci, considerate preistorice de către tinerii de azi. Rupeam bilete invitaților, iar câștigul îl împărțeam frățește, fascinate fiind de definiția profitului, pe care aveam să îl înțelegem cu adevărat mulți ani mai târziu. Nu de multe ori, spectacolele noastre erau întrerupte de tuburile și cornetele băieților invidioși că nu luaseră parte la reprezentațiile noastre. Multe prietenii și obiceiuri sunt încă prezente din acea perioadă.

 La doar câteva străzi distanță, era o gașcă mare de băieți considerați a fi șmecherii cartierului. Supraviețuirea nu era ușoară, dar inventivitatea mă însoțea zilnic. În schimbul bomboanelor cubaneze mi-am câștigat libertatea de a migra peste multe străzi, chiar și mai depărtate de aceea unde locuiam.

 Era fascinant să văd cum o dată pe săptămâna, un individ "ușor straniu", ca să fiu elegantă aș spune, își punea un cearceaf alb pe cap și apărea pe la 10 seara să ne sperie spunând că "apare fantoma". Mare mi-a fost mirarea când am observat că acea fantomă avea 26 de ani și făcea asta doar din simpla lui distracție și ciudățenie teribilistă. Curiozitatea mea, mereu nesătulă, mă ducea nu doar pe străzile din apropiere, dar și vis a vis de bulevard, dincolo de sacrosancta linie a tramvaiului unde alte grupuri de copii își defineau bucuria vârstei. A fost fascinant să observ că după mulți ani, prietenii mei mi-au reprodus nostalgiile propri ale acelei epoci la fiecare întâlnire la care am luat parte și că am ținut cu toții legătura caldă. Parcul Ghica și ruinele palatului Ghica erau locuri în care imaginația își găsea teatralitatea. Săniușul din Colentina în fața unei doamne bătrâne și tradiționaliste, numită cu respectul momentului de lipsuri, Alimentară, ne umplea inimile de fericire și sufletele de căldură în serile geroase de iarnă. Mănușile croșetate de bunica purtau țurțurii bucuriei și alunecau ude în râsetele alunecării pe saniuțele primitive. Seara, la căldura radiatorului,  îmi savuram laptele de pasăre, deliciu al papilelor mele gustative, pregătit de mama cu multă dragoste, ascultând muzică clasică la pick-up ul prăfuit de timp.

 Cum aș putea defini Cotroceniul, al doilea cartier al copilăriei mele? Cartierul aristocratelor doamne, casele cu dantelă amorțită în timp, ferestre deschise cu parfum de Rosenthal și ceai englezesc, clinchetul lingurițelor de argint din care intuiam mirosul dulcețurilor de trandafiri. Când mă mutam pe șezlongul din vila din Cotroceni parcă mă legănam în timp. Foșnetul frunzelor din curte mă adormea lent, cu cartea de povești în poală.  Plimbările de seară cu părinții, prin cartier, îmi deschideau visele și îmi conturau dorințele din viitor la umbra copacilor din fața facultății de medicină. Vilele somptuoase, complet diferite de blocurile comuniste-stas ale Colentinei, mă inspirau către lectura interbelică cu rochiile elegante de tafta și gulere de blană pe taioare. Cum în Cotroceni eram doar un pasager al verii, iar prietenii erau foarte puțini prinprejur, îmi rămâneau cărțile din biblioteca vastă a livingului răcoros că să mă însoțească în verile toride. Dulceața de cireșe amare, servită pe farfuriuțele de cristal de Bohemia, mă făcea să visez către epocile din romanele mele. Îmi imaginam că pot migra prin imaginație în anii începutului de alt secol, că aud trăsuri, că văd rochii lungi și umbreluțele de soare colorate ale doamnelor pline de zorzoane și dantelărie. Gândul îmi zbura adesea la istoria acestui cartier și încercam să ghicesc care case domnitori precum Alexandru Ioan Cuza sau Carol I le-au folosit drept locuințe de vară. Fascinată, mă plimbăm seara printre amestecurile de stiluri de arhitectură suprapuse eclectic. Arhitectură modernistă, neo-românească și maură își lăsaseră peste tot amprentele. Pășeam parcă pe vârfuri să nu strivesc urmele de fantome cu ștaif ale cartierului.

 Vatra Luminoasă, aici eram doar un pasager de week-end, într-o casă de bunici sau de tata. O vilă mică, tip, mă primea cu miros de plăcinte și caise adunate de pe jos de prea mult rod. Fiind atât de rar trimisă la bunici, îmi rămânea doar să adulmec lenea pe balansoarul din curte, sunetul de vioară al bunicului venit din Bucovina și mirosul plăcintelor cu caise. Vatră Luminoasă lumina în culorile toamnei. Muzica viorii  îmi umplea inima de alte vise și anticipări ale vieții care în curând m-a luat cu asalt către maturitate.

 Și băieții? Și întâii muguri ai iubirii caste și copilărești? O, daa...Băiatul din Colentina era dezghețat, îndrăzneț și îmi aducea bomboane. Cel din Cotroceni era timid, cu ochelari, mereu cu sacou cenușiu,  asortat cu desuetudinea caselor. Cel din "Vatră" se urca pe gard să mă urmărească când stăteam  să citesc  în balansoar  și uneori arunca spre mine cu prunele căzute pe jos ca să-mi trezească măcar prin enervare atenția...

 Fie că alergam după frunzele jucăușe ale toamnei din Colentina, fie priveam mantaua elegantă cu oțetari roșii  ai toamnei  din Cotroceni, îmbătrânitele frunze chircite  arămii  din  "Vatră", cele trei toamne ale copilăriei mele mă însoțeau mereu cu aceeași tandrețe.

 În fiecare toamnă, acum când locuiesc de multă vreme în cu totul altă zonă a Bucureștiului, rememorez viața copilului zbudalnic și curios care am fost...și mă bucur că ceva din el a mai rămas ceva în mine.