"Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim! zise vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Ei cumpără lucruri de-a gata, de la neguţători. Cum, însă, nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei să ai un prieten, îmblânzeşte-mă!

 - Ce trebuie să fac? zise micul prinţ.

 - Trebuie să ai foarte multă răbdare! răspunse vulpea. La început, te vei aşeza ceva mai departe de mine, uite-aşa, în iarbă. Eu te voi privi cu coada ochiului, iar tu nu vei rosti nici un cuvânt. Graiul este izvor de neînţelegeri. Însă vei putea, pe zi ce trece, să te aşezi din ce în ce mai aproape de mine.

A doua zi, micul prinţ veni din nou.

 - Mult mai frumos era, dacă veneai şi astăzi la aceeaşi oră… zise vulpea. Dacă tu, de pildă, vii la ora patru după-amiază, eu încă de la ora trei voi începe să fiu fericită. Pe măsură ce ora va trece, şi mai fericită mă voi simţi. La ora patru, mă vor şi cuprinde un frământ şi o nelinişte: voi descoperi cât preţuieşte fericirea! Dar dacă vii la voia întâmplării, eu niciodată nu voi şti la care ceas să-mi împodobesc sufletul. Ne trebuie rituri."

"Micul Prinț", Antoine de Saint-Exupery

 

                 Uite așa este și cu mine, dragul meu. Așa este de când m-ai imblânzit cu vorbele tale solare, cu zâmbetele si anecdotele meșteșugit-șugubețe, înșirate-mărgărite, special pentru urechile mele însetate de povești. De la prima atingere de buze, furată în mașină, de la prima strângere de mâna tremurătoare și discret transpirată prin care ți-am simțit sângele fierbinte pulsând în artere,  pentru o secundă neverosimil de lungă, doar pentru mine. A mea.

                Când îmi anunți posibilitatea unei întâlniri, deși mimez doar un interes politicos, fluturând leneș skroll-ul unui program de teatru pe mobil, în camera obscură a sufletului meu de fetiță, încep să se aprindă luminițele de pom de Craciun. Aștept adunâdu-se sub brad mici cadouri poleite cu funde și sclipici. Derulez sub fruntea cu temperatura deja în creștere pulsatilă, outfituri potrivite pentru fiecare ocazie pe care mi-o vei propune, adun piese de fashion-puzzle asamblând ținute potrivite cu restaurante elegante de gastronomie fină, pentru puburi casual cu monitoare sportive, sau pentru plimbări lungi în parc, cu cizmulițe moi și mănuși de blăniță pufoasă. Dar de ce nu am sta chiar și acasă, in fața unui șemineu dogorind, depărtați doar două pahare de vin roșu-întunecat, pe care sper tainic și încă pudic, sa ți-l gust de pe buze?

                Dincolo de benzile animate care îmi trec prin fața oglizilor de sub pleoape, inima îmi tresaltă multicolor de așteptarea febrilă. Visează aievea surâsul si freamătul de a te zari in depărtare căutându-mă cu privirea, găsindu-mă, prinzându-mi ochii în adâncul ochilor tăi maritimi, reflectând raza de soare sau de zăpadă strălucitoare.

Nu stiu cum va fi încă, viitorul nu-l putem scrie decât impreuna, dar prezentul-acum îmi hrănește cu bucurie savuroasă ora de dinainte, îmi îmbujorează obrajii sub caligrafierea machiajului și îmi răvășește aerat buclele inelate. Ne trebuie rituri. Are dreptate Vulpea. Îmi împodobesc așteptarea cu ele. Încep să mă iubesc pe mine din tine, înainte de a mă oferi iubirii tale.

                Dacă nu vei putea veni, se va pogorî înserarea cu o oră mai devreme. Am să aștept să inceapă ninsoarea și să troieneasca așteparea de acum sub speranța unei alte așteptări viitoare.

 

                Dacă nu vei mai veni deloc, te voi scrie. Și undeva tot vor ramane aprinse steluțele din brad.

Măcar intr-un vis fericit de fetiță.