Se spune că nu demult,

O Păpușă vie și un Neîntrecut cavaler în arta iubirii,

Stăteau tăcuti, pe-o margine de poveste, oglindind infinitul. 

Povestea este despre NOI, cei de când totul era nimic,

de când am sculptat o aripă de vis și s-a născut speranța.

Iar dintr-un crâmpei de dor și o mare de așteptări, s-a tatuat magia iubirii.

S-a strecurat tiptil, pe-o ușiță ferecată de temeri, iar primăvară însăși s-a îmbujorat colorat!

Miros de sărutări, fluturi și viața dădea în floare!

Atunci a izbucnit iubirea! Cu NOI! 

Pictăm o dorință, declanșăm o avalanșă de minuni și suntem stăpânii unei lumi reinventate,

în care două suflete îngemănate,

trăiesc infinitul clipei eterne. 

Când am desprins o petală de speranța și i-am cules dorul, am înțeles de ce trăiesc.

Când visarea a inundat pereții sufletului și brațele tale îmi alungau atâtea ploi,

am înțeles de ce iubesc.

La adăpostul grijii tale s-a zidit întregul meu univers de copil rătăcit.

Tu, stăpân al viselor mele, îmi deschizi o lume netedă,

în care "ieri" e declarat pierdut, iar "azi", cel promis, e regăsit. 

Alung orice teamă și suntem iarăși noi, 

dincolo de atâtea cuvinte nerostite, de mărturisiri infinite.

NOI, tăcuți, pe-o aripă de infinit, ca la începutul poveștii.

Eu, o Păpușă vie, iar Tu, același desăvârșit Cavaler în ale iubirii.