Dragilor,

 Vă pun pe masa de sezon povestea pomilor înfloriți. Corcoduși, caiși, vișini, toți sălbatici, pruni japonezi, toți cu același parfum răvășitor, de sub volanele lor. M-am îmbătat din ei toți. Am ieșit în parc după mulți ani de pribegie, fără teze sau vacanțe obligatorii, doar eu, singură cu mine, fără o mână umedă care să-mi strângă palma, fără un sărut sub parfumul amărui-cald și îmbujorat. Dar totuși eu, singură, dezbrăcată din cenușile imperiilor fumegânde, eu și cartea mea. Am jurat pe o stea. Că o să mai pot fi singură cu mine. Că o să mai cred în fluturi, că o să mai pot visa.

 Mi-am amintit cu un suspin, tot ce mi-am dorit. Cândva, când eram mică și firavă, o fetiță foarte gravă, bunicul mi-a construit un cauș, parcă îi simt încă palmele calde și încrețite în jurul meu. Am moștenit de la el ochii de turcoaze reci sau calde, în funcție de povești și perioade.

 Bunicul a pus într-un cais din grădina cea mare, un mic scăunel de scânduri, sus, foarte sus. Mă urcam cu greu și îmi zdreleam des genunchii osoși. Îmi căram câte o carte foarte mare, Sadoveanu sau orice alt tratat, în flori și în soare. Am învățat să miros caișii înfloriți. Să-i simt când vor fi pârguiți. Stăteam în scăunel și mă legănam tot timpul, în vântul de primăvară.

 A mai trecut un veac de singurătate și toate legănușele au dispărut. Toate.

 Într-o seară de altă primăvară, un om iubit m-a împins și legănat într-un leagăn de copii, cu scară.

 Apoi m-a sărutat din profunzimi de lumi și povești. Și a dispărut. Fără flori, cu prea multă lume la alte ferești.

 Într-o nouă primăvară, îmi așteptam iubitul. Ca un brad de Crăciun, înfășurat în beteală. De colecții noi, împletite șuvoi. Nu mai vreau să vă spun poezii. Îl prefer de demult pe "a fi".

 Dragilor, în toate  nopțile de primăvară furată, am iubit întotdeauna florile copacilor și muzica lor dantelată. Este foarte trist ca cineva să te părăsească în plină primăvară, sub florile care te troienesc pe bancă, afară. O dată, cândva, un bun prieten mi-a descris o plimbare pe sub vișinii înfloriți, cu o Ea.

 Am salivat mistuitor, în siajul lor de dor, împletit în decor.

 Sunt născută într-o primăvară de martie, aproximativă, poate fi și viscol și briză.

 Aș dori pentru o data să consimt. Să fiu sărutată sub toate petalele albe, de argint.

 Dar dacă nu se mai poate, vi le las dumneavoastră, pe toate!