Jurnal

Pe când eram mai pishpirik, citeam diverse descrieri întinse pe zeci de pagini despre un banal fir de iarbă sau de praf. Mă atrăgea arta Nimicului sublim. De fiecare dată mă întrebăm, cum reușește cineva să fie inspirat într-atât de mult de un lucru banal și să îl transforme în filozofie. Cred că asta o să fac eu în cele ce urmează.

Am participat la o întrunire de familie (o petrecere aniversară), de "neamuri" - genul acelor adunări în care cunoști maxim o persoană sau două. În rest sunt toți înrudiți, înfrățiți și încuscriți care cu cine, de nici ei nu mai știu ierarhiile. M-am pregătit cu cadou și flori; și cu toată emoția antisocialei din mine, m-am prezentat la locul faptei, la ora stabilită trecută fix cu sfertul academic.

Intru în casă și, mirare mare, pentru apariția mea diafană! Vai ai venit! Oare eram pe post de baubau? Aveam ceva pe față? Sau doar se bucurau de lungă nerevedere? Pupături de curtoazie, chit-chat despre una despre alta și hai să îmi găsesc și eu un loc dosit, din care să am perspectivă invitaților; dar eu să rămân greu de dibuit. Ce să vezi, nu prea se poate! Asta e! Sufragerie tip mică de bloc. Masă mare și ordonată regulamentar.

Mă așez lângă un grup de verișoare mai puțin trecute, cu un singur băiat în el. Facem cunoștință și începem cercul vicios de întrebări: al cui ești, maică, de unde vii și încotro te îndrepți? Mă pregăteam pentru o plictiseală dormitânda pe pilot automat. În timp ce moțăiam eu așa de fără interes, cu zâmbetul de complezență lipit de figură, de mă dureau mazeterii, Băiatul cel moțat întreabă la ce piese de teatru și la ce operă au mai fost verișoarele? Am deschis ochii, pe cei adevărați, și încep să ascult cu mai mult interes; Băiatul continuă: de când am fost cu voi la "Lacul Lebedelor", am început să recunosc fragmente la Cultural și Mezzo ! Serios, zic!!! Deodată cu toatele se deschid precum lalele galbene și începe o avalanșă de informații cultural - educaționale uimitoare: lansări de carte, vernisaje, spectacole noi, etc. Un deliciu multicolor de 7seri! Băiatul s-a retras în carapacea lui după 10 minute! Apoi a revenit cu întrebările care indicau, în mod puțin periculos, interesul autentic. Și tot așa. Cuvintele și opiniile mi-au răsărit și mie spontane și neregizate de truda politeții.

Am plecat de la adunare, târziu, printre ultimii, cu informații proaspete și ceva dileme vechi și noi: Moțatul băiat, cu freza lui perfectă, specifică lui 20+, a avut intenția de a se informa, sau doar să cucerească inima vreunei domnițe de pension academic? Cert, potențial exista! Fie și incipient!

Avem doar nevoie de cineva, OM sau Supraom, care să facă o minune și să revoluționeze ceva, astfel încât să se angreneze cât mai multe persoane (fie și cu obiective diferite) în lanțul cultural-educațional. Să deschidă apetitul spre căutare, să scuture scaunele și lojele prăfuite, să îndrume către și ce să citească/asculte/privească până vede (Brâncuși) , dar într-un mod lejer ca să nu sperie clienții! Să reclădească "coolness"-ul artei adevărate pentru tineri cu minți moderne și avide. Să redea glamour-ul artefactelor autentice.

Ce ziceți?

Eu am lansat temă; voi: feel free to act and react!

Prima reacție pe forumul personal:

"So, crezi că discuțiile cu miez spiritual i-ar face pe oameni mai buni și ar putea să spună că nu au trăit degeaba, after all. Că timpul, ca resursă irepetabilă și neregenerabilă, trebuie trecut cu calitate. Creația umană care atinge resorturi intime se găsește în arta muzicală, teatrală, picturală, etc. … Ca să știe de ce anume are nevoie omul care trebuie să conștientizeze ce face, ce știe și ce poate. Și, trebuie să își dea voie să și viseze. Asta duce la autocunoaștere, ceea ce e dureros, pentru unii, de aceea se retrag repede din conversație. Rolul de coach-mentor este să ajute la deschidere, descoperire și înflorire."

Asta e frumusețea vieții, senzația de bine și împlinire. Apoi, acasă, vei fi inspirat efervescent să citești, să asculți muzică, să dansezi în așteptarea unei noi întâlniri, a unui nou mister ce se va dezvălui.

Și dacă dai de spirite obtuze, taci și pleci, ce să faci? În fond, călătoria este ceea ce contează the most.

O altfel de petrecere

Comentarii

Lasa un comentariu