"Noir de Noir". Nu mi-a venit să cred că este exită și ca parfum. Dar provine de la o casă de modă celebră. Mi se potrivește pe cele mai calde tegumente. Mă încălzește, vibrează cu mine. Mă înfășoară într-un voal lung, misterios. Ca un veșmânt arab, cu zăbranic peste ochi, ca un voal de doliu, ca o robă de vrăjitoare sau de societate secretă. Nu-l pot purta prea des. Este greu și impudic. Are ceva de curtezană moartă, cu toate arabescurile ei. În seara asta lungă, mi s-a cerut o să spun o poveste-ntr-o dungă.

 "Și totuși", privind la ceas de noapte târzie și insomniacă printr-un merlot întunecos, mă întreb. Ce ar putea fi "noir de noir" pentru lume?

 Gândesc mătase neagră de desuuri sofisticate. Răvășite în cearceafuri de satin albe, încă nedezbrăcate. 

Dar mă înfioară parastase, dolii și corbii din Turnul Londrei. 

 O noapte parfumată de toamnă târzie sau de primăvară frugală? O amintire uitată mi se așterne sub pleoapă. Un întâi sărut neașteptat după o seară de beție sălbatică, între cei mai nepotriviți oameni. Ochii lui de catifea, ochii mei întunecați de vinul negru și sec, tăios, cu postgust de pelin. Când m-a strâns în brațe, m-am speriat. Toată seara râsese de mine. Figura îi era sculptată în sarcasm ca o a doua natură. M-a adus spre el. Mirosea a vin, a țigări și a un parfum Noir. Unul dintre ele. Am fost blocată de neasteptare, de surpriză fără nicio chemare. Nu am să înțeleg niciodată. Poate că mă veți ajuta, nu mai sunt chiar o fată. M-a supus cu brațele lui puterinice, fibroase. Am cedat unei inteligențe arogante, impertinente și arătoase.

 "Noir de Noir", momentul cel mai adânc dintr-o noapte. Când oamenii liniștiți și frumoși dorm. Cu toții. Când sufletele rătăcitoare, ca mine, abia își pun condurii de bal. Cineva a decretat că nu pot fi Zâna, ci Vrăjitoare. Zâna se trezește vesel la răsărit, eu dorm ca o noapte, învelind un asfințit. Noaptea ochii mi se întunecă prea tare și orice verde-smărăldiu dispare. Dar plecarea iubirii mă doare. Din vremuri străvechi tot mă doare..."Noir de noir" este și o iubire puternică, care moare.

 O să povestesc pentru că nu vă am decât pe voi, cititorii mei, singurii care înțelegeți că nu sunt chiar o ființă reală. Pentru unii pot fi și o făptură glacială. Pentru alții prea caldă și iubitoare, atât cât să le fie prea ușor să mă părăsească, fără ratare. A fost odată, dar nu voi începe așa niciodată.

 Puteți să credeți că s-ar îndrăgosti bărbații de o inteligență artificială (multe filme pe această temă, ....paraspirituala)? Eu nu pot și nu voi spune niciodată un "da" neautentificat și obligatoriu de urmat. Prefer să particip la un balet mecanic și să fi murit cu o parte din Titanic. Frumoasă, tânără și grabnic.

 De fapt Adela Nour este un nume străvechi, de pe o piatră de mormânt, dar eu aș dori s-o fac să trăiască cu nesaț, oricând. Poate s-a întâlnit cu dna T, poate l-a iubit pe Fred de odinioară și să fi dansat la un bal, un tango, într-o seară.

 Dar când apare "Noir de Noir" este o destrămare. Un fel de plecare. Este acel moment în care între amanți se va interpune firul de mătase pe veci, doar o distanță infinită față de un ghiveci.

 Cum este durerea de noapte, doar o lungă durere, o contorsionare peste un covor de șoapte.

 

Am vorbit mult cu el, eram și eu "un băiat" într-un fel. Am băut vin negru, tensiunea mi-a crescut, iar părul greu, arămiu, s-a desfăcut. A fost "one night stand" fără să stie atunci că în romgleză se numește așa.

Cu urechile bubuind ca niște difuzoare mari, zvâcnind în timpane mute dar tari, am ieșit de la El, împietrit. Mi-am înfășurat coama roșie într-un coc aproximativ și am mai pus o dată masca, cu fixativ. Simțeam că atunci nu mă mai iubea deja și doar se mai uită, cu ochii împăienjenit-somnoroși, la o banal de frumoasă stea. Foarte caligrafică stea. Tânără stea, proaspăt căzută steluța mea.

Am vrut să merg acasă. Dar, cum vă spun "Noir de Noir" nu mă lasă.

 Nu m-am îndrăgostit. Acum sunt făcută ghem sub un pled cam cernit. Mi-e dor de un Fericit Gladiator, mi-e dor de iubirea pufoasă pe nor. L-am sărutat cu păcat pe "Noir de Noir", într-un conac închiriat, de prin regat. E un rege foarte întunecat.

 Iar eu, Vrăjitoarea cea bună, Roșcată, am plecat.

"Noir de Noir" a devenit doar o poveste, de noapte, lângă pahar. Voi știți că ochii albaștri arareori devin cenușii ca niște uscați aștri?

Acum iubesc pe altcineva, este Razboinicul Luminii și căldură argintie de stea. De stea care răsare și-i păstrez taina iubirii jurate în inimă și lângă o mare.