Copil fiind, mergeam adeseori la mare, cumva, cu toate greutatile, ajungeam in fiecare vara. Cu mama. Singure.

Intinderea aceea abisala imi era povestea fara sfarsit, cu urmele pasilor delicat sculptati in nisip, din atatea doruri ferecate in taine.

Era o intrebare care statea suspendata mereu pe buzele mamei. Aducea cu ea in bagaj si impletea acolo toate sperantele, grijile si iluziile, in cele mai frumoase poezii clasice despre mare...M-a invatat sa iubesc infinitul, apusul si rasaritul, sa pricep ca visele sunt nemuritoare doar daca indraznesti sa crezi!

"Uite, draga mea, infinitul are zgomotul si culoarea marii! Cu cat te increzi mai puternic  in el, cu atat indrazneala ta nu va ramane fara folos!"

Peste ani si ani, nemarginitul a trecut in visele mele dulci de iubire.

Marea ramasese aceeasi, eu capatasem doar un dor si o speranta, cat nesfarsitul ei.

"Marea mea, adauga-ma la atatea mii si mii de cuvinte tainuite de muritori, la colectia de vise din povestile  inflacarate de iubire de pe malurile tale! Fa-ma sa fiu calda, linistita si statornica precum esti tu, cand este senina iubirea! In miliardele tale de picaturi se recreeaza Universul si speranta mea! Aici, in sanul tau, gandurile ireale devin atat de firesti, incat nesfarsitul e la el acasa...Aici desfaci ghiozdanul copilariei si il pregatesti pe cel al copilului mare, ce va sa vina. Marea mea de sperante, pastreaza-mi dorurile desferecate, clipa-cat o vesnicie, copilaria-neatinsa!!"

Asta era rugaciunea mea langa mare, noaptea, pe plajele atator vacante, soptita incet, murmurata cu buzele sarate si aproape inchise. Asa m-a invatat mama sa spun, cand ma ducea la mare ca la liturghie. O mama visatoare, zana, desprinsa din poveste, mi-a calauzit pasii de copila cuminte ca sa se transforme prin leganat de val in femeia care sunt acum.

Sunt atatea cuvinte nerostite și griji nemăsurate, nopți răpite de timpul grijilor tale și doruri care nu se pot cantari sau povesti!

Toate acestea și încă multe altele, mai ales Marea noastra, zeita noastra, te fac UNICA, draga mama! As enumera tot ce însemni tu în viața mea, dar mă tem ca nu cumva sa iti știrbesc prin oglindire din atata frumusețe.

Glasul tău blând a revărsat atâtea sfatuiri înțelepte,  în suflet mi-ai sadit atatea visuri frumoase. Dincolo de cuvinte, de declarații sau mărturisiri, planează imaginea ta ca un înger bun și blând, standu-mi de veghe necondiționat, pe un tarm de mare, pe o raza de luna!

Sa îmi trăiești, MAMA si Marea! Va multumesc!