Comentariul dvs a fost transmis.
Simțirea îmi era asemeni unei Frunze,
Se ofilea în palida culoare-a Toamnei,
Desprinsă din vlăstar pe aripi de vis.
Aluneca înspre trecut,
Purtată iar de timp, un glas al nepăsării.
Ieri te hrăneai cu amintiri, speranțe și vise-nșelătoare,
Azi le ascund în ale Primăverii flori.
Nu mă-ntreba de ochii care plâng, nici sufletul de plânge.
Cândva acel vlăstar jilav de purele mărgăritare
Un mugure va oferi iar Primăverii,
Ea, Fericirea visului ițit.
Și-atunci,
Va fi pierdut-apăsătoarea ceață a tristeții
Și-n al meu trup o voi purta necunoscută,
Cum timpu-mi poartă necunoscuta zi a morții
Ce-mi va părea a fi iluzie sau doar minciună.