Ce poate fi mai preaplin decât dragostea nesfârşită şi neconditionață a unei femei?
Un vis de iarnă, într-un anotimp atemporal de speranta.

Te-am uitat în clipocirea dintre somn şi trezie, într-o picătură de reverie nestatornică, te-am lăsat să pluteşti câteva zile acolo, ca într-un glob plin de fulgi de nea, iluzoriu de pufoși şi uşori… Nu te-am pierdut, doar te-am culcat o clipă de zile acolo, nestingherit de angoasele mele hibernale, măcar cât să treacă viscolul. De când sunt născută în prima rază de speranță a primăverii, m-a speriat iarna, Baba Iarnă, Meștera Iarnă, Hâda Iarnă, zornăind din țurțuri, fracturând sloiuri, îngropând culorile și zidind zâmbetele. O iert doar de Crăciun pe care îl consistă în Sărbători cu blândeţe şi împăcare divină, în roşu şi auriu de zurgălăi și în globuri de cristal. Ianuarie se scufundă, iar, în rece şi monocromie usturătoare de ochi, ca lacrimile uscate. Dar acum vreau să-ți povestesc cum azi am zâmbit în ger, prima dată într-un veac de luptă cu Iarna. Am zâmbit pentru că te-am regăsit tot pe tine în bucurie. Sclipeai pe taluzul de omăt neatins, între doi brazi semeți în straie de frișcă cu volane. Sclipeai în paiete de soare pe zăpada proaspăt ninsă, ușoară ca un râs de copil. M-ai învățat din bucuria ta inefabilă în Ieșirea noastră la mare. Nu o cunoșteam până atunci sau o uitasem într-o copilărie mică și intens reprimată. Așa de sideral strălucea nisipul, din nestemate lichide era strălucirea valului pe care mi l-ai oferit, doar pentru mine. Mi-ai dăruit o plajă, un val, un cer, o pană de pescăruș și un zâmbet dintr-o lume pe care o uitasem într-un veac de singurătate. Atunci am văzut și delfinii. Știi că îi consideram creaturi aproape mitice, într-o mare de-a noastră? Atunci am început să cred. Că există o ieșire la mare. Așa vreau să cred și acum când ești departe, dar mi-ai lăsat sfetnic de taină, Bucuria ta inefabilă. Că o să ningă din trena de stele a nopții, că o să se vătuiască zgomotele și răutățile, că o să se troienească urâtul, iar întunericul va fi dalb și pufos. Că o să-mi mai fie și cald de hibernarea asta, între paturi moi, cu parfum de ceai și perna din umăr iubit. Că gerul o să şi sclipocească tainic în puzderie de luminițe-licurici. Dacă o să vii, o să cred. Că există Ieșirea la Iarnă. Trezește-te! Ninge în poveşti, IubitulmeudinVis.