Alt globuleţ pe care îl agăţ recent în brăduţul meu,de data asta este mai vesel, dar la fel de emoţionant. Haios, cu sclipiri de ochi albaştri, cu lucire de sticlă de Murano şi clinchet de clopoţel.

Anul trecut am fost invitată să petrec Crăciunul la un conac de ţară. Am sosit pe acorduri de Rachmaninoff nr.2, am descărcat toate bunătăţile culinare şi marele brad verde parfumat. Nu ştiam tradiţiile locului aşa că am aşteptat, calmă, să vedem ce va să se întâmple. Am împodobit bradul cu toate decoraţiunile din casă, globuri- mii, îngeraşi croşetaţi şi beteală veselă. Am aranjat masa cu tot dichisul, veselă ivoriu-aurie, argintăria, lumânările şi toate accesoriile aferente unei mese de conac mic, dar elegant.

Pe seară am terminat de robotit şi ne pregăteam să îl aşteptăm pe Moş Crăciun. Însă, nu oricum. Ne-am îmbrăcat şi am ieşit la colindat. Pe uliţa principală, toţi sătenii au ieşit în întâmpinarea colindătorilor cu covrigei, nuci şi portocale. Dar cine erau colindătorii?

Din cel mai îndepărtat colţ al satului se aud colinde, în surdină. La biserică, băteau clopotele, iar sătenii murmurau,încet, versurile cântecelor depărtate. Încet zumzetul colindătorilor se apropia, creştea şi ne cuprindea. Un alai de copii cu vârste de la trei la 12 ani. Se apropiau de noi şi ne colindau, fiecare copil cânta şi se uita la mine cu ochii mari şi umezi până în suflet. Obrajii îmbujoraţi, mânuţele îngheţate, dar cu mare drag de colind.

Fiecare dintre ei primea câte un covrig, iar ochii li se luminau de bucurie. Noi, eram la fel de emoţionaţi şi fericiţi de a fi colindat pe uliţa satului. Nici nu am ştiut când au trecut vreo două ore de stat în ger, şi când am simţit că pe obraji ni se topesc primii flugi de nea.

 

După acest moment, am revenit, impresionaţi, la masa de Crăciun şi ne-am bucurat de a fi împreună şi am mai adăugat un globuleţ în brăduţ!