Azi am apăsat pe lama de cristal pentru tine. După tine, după 2 ani. Am apăsat numele tău, cu frică de blestem găunos.Te-am atins din nou, schelet de cristal al durerii mele.

Te-am sunat. Din alt telefon. Din altă capcană de sticlă și gheață. Ai răspuns, ca tine, ca nimeni. "Da", grăbit, dar cald, curios, ferm. Apoi, după pauza mea:”Alo”, melodios, nazal, așa cum îl știam și îl doream. Mi-e dor. Nu mai știu de unde, Fred. Ești o fantomă, ești o păpușă vodoo carbonizată, Fred, răceală-ți, frumusețea ta barbară, Călăule, Vrăjitorule. Te-am ars pe rug. De ce nu mori, amintire? E toamnă iar, în o mie de culori. Nu rânji. Nu mai sunt vii. Am sunat doar că să văd că ai plecat. Graseiat. Fred prea frumos, vampir nesățios. De ce? De ce mai ești aici? Te-am alungat. M-ai dezonorat și întemnițat. Sunt liberă, singură, viteaza, te-am presat între frunze de ierbar exotic și secret, pentru orice poet, Fred.

 Fred este despărțire. Cea mai dureroasă. Fred este întâlnirea de toamnă, cea mai frumoasă.. O să vă povestesc despre el. De acum înainte, fidel.

 Cine nu l-a avut, poate că nici nu l-a recunoscut.

 Azi am scris în versuri pentru că mi-era dor. Doar de o poveste. De ceva ce merită să vă povestesc demult. Nu aș fi fost o Adela de rând, dacă nu v-aș fi mărturisit, așteptând. Eu am scăpat de el, am o altă iubire care m-a învățat cine-s eu. Dar dacă pentru voi, dacă mai există așa, așa cineva, vă rog, spuneți, povestiți-mi pentru liniștita mea stea. Îmi mai spuneți pe rând. O să va învăț un cuvânt!

L-am iubit fedelș, m-a lăsat doar un leș. M-a trezit la viață, m-a înmormântat doar în ghiață. Nu vreau să-l doară, doar cenușă ușoară.

 Nu vreau să-l străpungă, decât păpuși într-o dungă. Nu vreau să se usuce tot ce alcovul aduce.

 Fred, am să te povestesc cândva. Cu gura mea, strivindu-ți gură ta!

 Fred, prima dată. Fred, un curs comun. Pentru intelectuali postmoderni, cu hybrisul elitismului. Un curs minunat, de cercetat și aflat. El - Un stilou clasic cu penița de aur. Un accident. Între ochi fără măsură. Unii albaștri și triști, unii negri și goi. Ne-am devorat în puteri. Fustă scurtă și perciunii lungi. O coamă roșie și una negru/vineție. Doi oameni înalți și reci. Nu ne-am clintit atunci. Fred a preferat o cucerire facilă, o mică pradă, o rozătoare în calea vulturilor. Colega mică și nevolnică. Am fugit râzând pe tocuri înalte, cât niște coloane de podium sau panteon dezavuate.

Dar Fred a revenit la 3 luni după  ce și-a consumat prada minuscul de banală. Fred este vultur, lasă carcase pe unde arjunge. Nu știam atunci. Mi se îngusta universul cu prea mulți morți. Vroiam căldură, visam căldură. Toamna rea, mă pietrifica. Nu mai știam de Fred sau de alții ca el. Tristețea mi se prelingea în vene că un lichid de îmbălsămare și mumificare. Atunci m-a lovit din nou. El cu o idee cât un soare de toamnă-pelin. Să ne vedem la o cafea cu vin. Să mă aștepte oricât, sub un amurg de toamnă, senin. Mi-era dor de el de atunci. Bun și plin, cu parfumul venin. Sărnăluțe sau cârnăciori. Un restaurant boieresc și târziu, o lume veche și descompusă, un vin ghiurguliu.

 Fred era frumos, deși totul se împleticea, pe dos.

 A fost o dragoste a mea. Și chiar dacă a fost cea mai dramatică și ucigătoare, va voi spune de acum...totul despre ea.