M-am plimbat azi în parcul central ducând în buzunar o speranță ca o batistă brodată. Cu monograma ta. Parcul cel mai bătrân al orașului încă păstrează statui și fântâni de început de secol, crâmpeie de belle-epoque ciobit și poduri romantice de piatră sculptată peste lacul secat și desfundat dezolant, după finalul patinoarului. Era aglomerat ca pentru o zi de cald și soare, prima zi de promisiune fermă de primăvară. Forsițiile foșneau de anticipația exploziei galbene. Porumbeii își umflau pieptarele, uguind în lumină, s-o soarbă toată.

 M-am așezat pe o bancă cu fața către soare, lăsându-l să mă mângâie, să-mi cuprindă chipul în palmele lui calde, pentru prima dată în anul acesta cu speranța sinceră de renaștere. Nu știu cât am rămas așa, răpită din lumea reală și vecină,  într-o călătorie în mine, către mine și fabrica de magie. Amețită de ploaia de raze, am urcat apoi, ca în transă, pe colina artificială din stânci îngrămădite de peisagistul la început de secol. Am tulburat nevoia de singurătate și intimitate a doi îndrăgostiți împletiți pe una din băncile de pe terasă. Se scurgeau pe lângă ei și grupuri de liceeni puși pe șotii și flecăreală, consumându-și energia prea tânără și năvalnică în îmbrânceli, chiote și selfie-uri. Nu părea însă că oricare entitate exterioară le-ar fi putut tulbura sau atinge cristalul globului sub care se izolaseră doar unul cu altul, topindu-se unul în altul. M-am ghemuit pe o bancă mai depărtată, mascată de un buxus, avidă de priveliștea dragostei de început, cea frumoasă și rotundă cu toate bulele ei de șampanie, dragoste în formă de cerc ideal, conținând doar două numere naturale impare, recompunând numărul par, al întregului. Erau amândoi înalți și subțiri, ea brunetă, cu păr creț și rebel, lung până la talie, el cu umerii lați, lucrați după noua modă a discobolului antic, tuns cu una din coafurile prea moderne și comune ale cotidianului: buclă ridicată streașină deasupra unei frunți prea înalte, tâmple aproape rase militărește...Cum de nu știu stiliștii prezentului că eu am o fotografie cu bunicul cu o freză aproape identică, în uniforma de gală și ochii visători și translucizi pe care i-am moștenit, poză de ofițer tânăr și îndrăgostit, de dinainte de a pleca la război? Am visat pentru o clipă la povestea de dragoste adevărată și unică a bunicilor mei, acoperind o viață sucită și sluțită de mai multe schimbări de istorie, dar rămasă la fel de trainică, citadelă de necucerit. Nici măcar apariția maica-mii, rodul, copilul dorit și iubit, nu le-a desfăcut vreo clipă cercul magic ce le pecetluia dragostea. Am îndepărtat cu mâna mea de pe frunte aburul de trecut, iscat intempestiv de amintire. 

 Băiatul i-a cuprins căuș fața fetei brunete și crețe, în mâinile lui cu degete lungi și subțiri, încă mâini de copil, fragile. Sărutul lor era tandru și flămând în același timp și avea culoarea autentică a iubirii în mugure. Desigur o primă dragoste, categoria grea și strălucitoare a începutului de iubire mare. Nu se putea altfel! Am simțit în fiecare nerv că aș vrea să mai fiu așa de tânără și de fragedă, că am dorit mereu să am părul buclat și lung, să mă iubească și să iubesc așa, fără încercare, fără ezitare, fără frică. Sărutarea lor uitase prezentul, locul, epoca. Aparținea universului, raiului iubirilor fericite. Și nu se mai termina. M-am ridicat și am coborât iute colina, rușinată de indiscreția mea înfometată. 

 Nu-mi mai găseam acolo rostul de femeie sofisticată, înfășurată în pardesiu violet regal, bine cambrat pe talie. Tocurile inadecvat de înalte se agățau de pavelele străvechi din epoca trăsurilor. Mi-am pus ochelarii  de soare supradimensionați și m-am oprit la un chioșc art-nouveau, verde smarald în lumina nouă, ca să-mi cumpăr copilărește un puf roz de vată de zahăr.

 Atunci ți-am văzut silueta înaltă, în costumul bleumarin elegant cu tăietură severă de business, dar surâsul mi s-a lărgit când apropiindu-te, am zărit cămașa cu buline discrete, deschisă la gât, fără cravată. Tu, ființa mea solară, nu poți suporta rigoarea până la marginile protocolului. Zâmbetul tău răsărea în ochii cu sclipiri de paiete verzi și se revarsa din întreaga ta ființă agitată, vie, peste toată aleea, peste tot parcul. M-a îmbrățișat și pe mine de departe a bucurie de recunoaștere și a nerăbdare febrilă. Când m-ai cuprins în brațe, parcul dădea o sărbătoare câmpenească, serbarea primului soare și a primei iubiri. Când m-ai sărutat, serbarea a dispărut și am rămas singuri pe planeta noastră desprinsă de galaxie. Aveam acum rost. Eram rost împreună. Am făcut picnic pe bancă, cu cafea și plăcinte de la chioșc, cu ochii topindu-ni-se în unde de veselie. Am râs și ne-am povestit viețile dintre parantezele separării. Am mers de mână pe alei. Începutul de iubire, îndrăgostirea e întotdeauna Întâia. Cea mai frumoasă. Unică. Am fost fata cu părul creț, sărutată pentru trezire de Prințul Fericit. Mi-ai întinerit sufletul cu speranța și mi-ai topit iarna către primăvară. Mi-ai simțit recunoștința când mi-ai strâns mâna caldă în palma ta? Acum pot să înflorească forsițiile.