Alina Vilcu 17 Aprilie 2018 la ora 10:41 Frumos si adevarat. Cu siguranta sunt multe femei in aceasta situatie. Acolo unde lipseste iubirea paterna in copilarie, mai tarziu in adolescenta, mai tarziu la maturitate aceste femei cauta sau nu mai cauta...... gasesc sau nu...... gresesc sau nu.......dar intr_adevar invata rabdarea, iar viata merge mai departe. Si e frumoasa si merita traita, cu bune si cu rele asa cum este ea. Va urmaresc postarile si chiar imi pkac.
daniela 17 Aprilie 2018 la ora 12:16 Asa este. Fie ca suntem fete sau baieti avem nevoie de dragoste - de dragostea ambilor parinti. Inteleg atat de bine ceea ce spui. Cred cu tarie ca ceea ce traim in copilarie si mai ales in adolescenta ne marcheaza viata de adult. Minciunile, tradarile, agresiunile din familie ne urmaresc toata viata. Citesc, fac eforturi extraordinare sa scap de fricile si toate nesigurantele care mi-au marcat copilaria, dar e atat de greu... atat de greu... Mi-am refuzat atat de multe experiente la varsta la care ar fi trebuit sa le am. Le traiesc acum, dar pretul este mult mai mare. Iubesc... Iubesc dar nu stiu daca sunt iubita. Nesiguranta isi spune cuvantul. E o lupta continua cu mine, cu demonii din mine. Vedem cine iese castigator.
Diana 17 Aprilie 2018 la ora 19:03 Am iubit nebun,dar n-am stiut pe cine sa iubesc.Mi-Am risipit iubirea pe oameni care nu aveau nevoie de ea.Si in loc sa-mi trăiesc studentia la cote maxime am alergat dupa himere. Am iubit?sau a fost o obsesie....Si omul dupa care alergam a plecat de 8 ani e in alta lume. Mai tarziu m-am îndrăgostit de cineva care semăna perfect cu tata. Te vrajea cu karisma lui.Am suferit.Si dupa despărțirea de el am inceput sa urc.A plecat si el acum 3 luni.... Si am rămas intr-o căsnicie falsa.Nu am plecat din lene.Si iarăsi iubesc dar altfel. Ce regret? Ca n-am trăit iubirea aceea cu napadai de la 14-15 ani, ca nu am avut parte de iubire împărtășită. Si acum e tarziu.Multumesc pentru ca asa am devenit ceea ce sunt.
Lidia 06 Octombrie 2018 la ora 20:56 Draga Adela, Te felicit ca din fiecare experienta de viata ai extras esentialul. Ai un talent aparte. Atunci cand te-am citit am vazut, am trait. Nu sunt multi oamenii ce pot iubi prea mult si se pot exprima cu atata curaj si farmec... Circumstantele de viata profunde ne marcheaza. Pe unii ii abrutizeaza, pe altii ii sensibilizeaza. Cunosc atat de bine cum e sa daruiesti si atat de rar si greu sa primesti... Acum invat si eu rabdarea, imi ofer timp ca unui copil ce invata sa mearga si sa vorbeasca. Acum imi ofer mie suport si sustinere asa cum nimeni n-a inteles sa-mi ofere. Acum nu mai am asteptari de la Fat-Frumosul meu ce-ntarzie sa apara. Ma simt ca in Lorelei:"pe harpa rasturnata a ierburilor tale vara/trupul si sufletul meu sunt inceputul unui mare cantec..." Nu stiu daca voi trai cu altcineva "o iubire cum n-a fost si nu e". Tot ceea ce stiu este ca imi datorez mie sa ma pun pe primul loc, sa ma bucur de un copil, un zambet, o floare si sa traiesc in armonie cu mine. Am certitudinea ca tot ce cladesc in mine nu mai poate fi spulberat, ci modelat, recreat, dar nu se mai pierde si nu se mai prabuseste in dezamagiri de neintelegere. Eu ma inteleg si savurez maxim momentele de conexiune profunda si trecatoare pe care mi le ofera viata cu ceilalti. Am sa-mi dedic viata dezlegarii misterului si enigmei efemere a sufletului si trupului. M-ai inspirat sa scriu! Demult nu am mai scris atat de mult... Iti multumesc. Uitasem ce bine imi face! Voi reveni si cu dragostele trecute. Cu fiecare pe rand, caci se spune ca " de cate ori iubim, e prima oara cand am iubit vreodata." Cu drag, Lidia