Dragii mei,

Vă mulțumesc mult că mi-ați răspuns cu atât căldură la articolul anterior. Să nu uitați, totuși, că este o formă de iubire defectă, care nu duce decât la tragedie sau la...învățare. Nu pot însă să nu menționez și prietenele mele, Învățatele, vaccinatele. Ar fi urît din partea mea să le uit. Să nu le separ.

 Am învățat și de la ele, de la Lupoaicele mele sănătoase și frumoase. Am alergat cu ele prin stepe de suflete, atunci când îmi pierdusem definitiv drumul și nu știam decât să stau și să plâng lacrimi de cristal rece, de ghiață sau de funingine, atunci când îmi jucasem sufletul pe o carte de cupă...dispărută fără preaviz. Da, da, ele există. Au învățat de devreme să se iubească pe ele mai mult decât orice altceva și să se simtă bine, singure în primăveri spumoase. Sau în omături groase.

 Am o prietenă fină, caligrafica și succintă ca un haiku, părul ei este așa de lung și de mătăsos încât și eu mi l-aș înfășură peste pumn, ca să-l pot mângâia și dezmierda. Știe să scrie, dar mai ales să închipuie cele mai frumoase ikebane, din tot felul de petale colorate, este Zâna florilor și a culorilor. Este mama celui mai frumos cățeluș iubitor ca un logodnic destoinic. De ceva vreme s-a retras într-o grădină fermecată plină de verde smarald, de zambile și brândușe, cu care închipuie cele mai fantastice aranjamente de iubit și de împăcat iubiri stranii și ciudate. Doar că ea...niciodată, nevermore. Ea reușește să trăiască fără dragoste, să n-o mai caute cu disperarea și obstinație. A învăța, învățare. A făcut ordine prin îndrăgostirile despletite, printre relațiile nepotrivite, iar acum, cu cizme de cauciuc fashion-practice, a pus o acoldada printre iubiri. Stă cu ea. Cu familia și cățelușul. Râde de nebuniile noastre de neofite, ale celor cărora le făurește cadouri de împăcare sau de dezmierdare. Dar nu mai fuge ca-n trecut după orice îmbrățișare nouă sau veche. Este cu ea. Este Artemis.  A devenit o zâna vestală. Când cineva va apărea, este clar că va fi doar Acela. Sau nu. Verdele grădinii îi ține loc de sărutare, culorile mătăsoase ale florilor ei, îngrijite cu căldură și smerenie, îi țin loc de îmbrățișare.

 Am o altă Lupoaică, singură și curajoasă că o Atenă, înțeleaptă și dreaptă. Este atât de organizată și echidistantă încât doi războinici îi băt cu rândul la poartă. Ea m-a ivațat că nu ne îndrăgostim. Că dacă nu avem partenerul perfect, nu murim. Are cel mai sincer și adânc somn, după fiecare poveste cu un domn. Are succes profesional, o inteligență masculină și nu am văzut-o niciodată altfel decât senină.

 O zâna a mea, cu renume de verișoară, tot delicată și ușoară este familistă fedeleș. Consideră că același bărbat poate fi văzut în toate vârstele iubirii, că ceea ce este important este echipa, organizarea, pragmatismul religios și spațiile verzi pentru frumos. Ea este o Hera, o protectoare a valorilor primordiale, ale familiei și căminului. Mă organizează, mă ceartă, mă tratează. Este critică și caldă, mă găsește și mă ridică, mă ceartă și mă învață unde ajunge iubirea după suprafața.

 Apoi vine ea, partenera mea de scriere și poveste. Cu ea știu că-nainte mult mai este. Este și prințesa și zâna, are întotdeauna o cunună de înțelepciune, blândețe și răgaz. I-aș spune Penelopa, dacă altă denumire nu ne-a mai rămas. Ea știe să aștepte cuminte. Trăiește pentru o iubire mare, soarbe orice picătură de savoare. Îl așteaptă pe Ulysse, să se întoarcă de la alte Calypso și multe absurde vise.

 Ca arhetip feminin ar fi o Hestia, este inteleaptă, introvertită, dar fericită și impăcată cu ea insăși. Deși știe să aștepte, blândă și tristă, ca razbinicul ei să se întoarcă din Agorele lumii, nu-și neglijează munca, pasiunile, seninătatea, nu așteaptă  chircită pe pragul lui. O laud și mă laud cu ea. O mângâi când e tristă, dar e foarte puternică și altruistă.

 Le cunosc, le iubesc  și admir. Sunt mult mai multe și nu vi le descriu acum pe toate. Pentru că nu am mai ieși din noapte.  Încerc să învăț, dar eu rămân tot Afrodită, alchimistă și vulnerabilă, Zeița frumuseții și a dragostei senzuale, a pasiunii fizice, ne explică domnul Jung: "Vrea să cucerească și să fie cucerită, este romantică, pasională și visează la o iubire care să îi tăie răsuflarea, acea iubire pentru care ar fi dispusă să își dea viață." Da, c'est moi.

 Nu e ușor să fi așa. Nu e ușor nicicum. Dar mă bucur mult de astfel de partenere de drum!

 Și acum mă înclin, îmi aștept Zeul să vina și să mă iubească deplin. Să mă răvășească și să mă topească. Nu  mai sunt disperată, am lăsat în urmă ce am avut și dorit cu disperare, odata. Mă străduiesc, doar ce mi-e pus deoparte să primesc.