Din pleoapa ta se lasă frig în vineri

De cad în dor ninsori de sărbătoare...

Să baţi în poarta vocii de te doare

Căderea din oglindă în destin.

 

Căci tot ce e născut spre-mpresurare

Printr-un inel de ceaţă curge lin,

Iar eu, inel de ceaţă mi te ţin

În degetul de vis şi de culoare.

 

În moi spirale scapără subţire

Făptura ta, şi-n gol se mistuieşte,

Când vânturi de plecare te colindă.

 

Şi numai vreau Speranţei, în neştire,

Să-i fiu iar trup ce cântă nebuneşte

 

Când tu te-ntorci iar, abur, în oglindă.