Astăzi este despre culorile alchimice. Făurite din alchimia Afroditei. Este luna alunecării spre vară, când soarele mai are încă răbdare. Albastrul cerului acoperă sub panteonul lui candelabrele castanilor, toate aprinse de raze poleite și ciorchinii opulenți ai salcâmilor curgând în efuvii din parfumul zeilor.

 Auripigmentul a fost descoperit de alchimiști, este pulbere de arsenic mortal, de culoarea canarului, sclipitoare, imperială, folosită de egipteni pentru papirusuri sau pentru misterioasele măști ale faraonilor;  aurul din frescele lui Veronese, aurul Regelui Soare. Periculos dacă este folosit fără măsură. Căutând să prepare aurul, eternul vis al puterii și dorinței vinovate, alchimiștii au îmbogățit arta, din antichitate pînă în Renaștere, în raze de soare, tot așa cum luna mai ne învăluie în culorile iubirii, ne prinde în dansul amețitor al valurilor de flori opulente, respirând miresme halucinante, răsturnânad ziduri de apărare și reprimare. Ne rostogolește confuzi și vulnerabili în brațe de ispite, de dragul unei îmbrățișări sub o boltă de glicină, sau cu spatele rezemat de trunchiul viguros și aspru  sub ciucuri de salcâm alb, roz, galben. Aș zugrăvi cu pigment auriu prima îndrăgostire neașteptată a lunii lui Florar. Prima luna plină răsărită în cupru și ridicată în aur pe cerul de cobalt, luminând aleea înmiresmată și mâna caldă și strânsă de un pumn cu mângâiere și așteptare de a strânge și cuprinde. Și întâiul vin nou, ușor înțepător, sorbit ochi în ochi, pe o margine de lac, uitat în pahare atunci când nici buzele nu mai au răbdare.

 Albastrul de Prusia a fost născocit din încercările și erorile altor alchimiști germani, pe la 1700. Un albastru intens, plin, elegant, cu o teribilă forță de colorare, atunci când ultramarinul ideal devenise exorbitant. Îmbrățișat de Constable, Van Gogh sau Monet...și chiar Picasso  în melancoliile perioadei albastre. Un alt accident alchimic fericit care a oferit artei puterea de a transcede alte stări și miracole ale vieții.

 Cele două culori se împrietenesc și împletesc ușor ca degetele  amanților din primele zile ale cunoastrii și recunoașterii. Din amestecul  lor rezultă un verde viu, translucid, ca al trifoiului tânăr de luna mai sau al gazonului de mătase care-ți mângâie tălpile ude de roua dimineții.

 Este verdele tău, iubitul meu. Ți-am adus azi luna mai cu aur și albastru adânc în palmele cauș. Fă-mă verde. Săruta-mă în luna asta ca să ne rămână tandrețea și căldura blândă, ca să ne pregătim de volanele teilor ce stau să erupă  curând.

 Ți-am pictat o fată verde cu părul albastru adânc și ochii de aur. Este o alchimistă vulnerabilă însă.

 Ține-o de mână, strânge-o tare la piept, e toată a ta.

 Iubesc luna mai. Bea-mă toată.