In facultate, mai precis la sfarsitul anului intai de facultate, am mers prima oara intr-o tabara la mare. Reusisem sa ii conving pe ai mei sa ma lase! Era o tabara castigata dintr-o bursa de merit. Asa ca nu numai ca nu ii costa nimic, dar veneau chiar cei mai buni copii din diferite facultati. Argumentatie beton!

Am ajuns in Gara de Nord, la punctul de intalnire. Zeci de fete si baieti cuminti si meritosi, dar acum pusi pe distractie, se adunasera la un loc. Langa mine statea un baiat brunet, inalt, cu pielea maslinie impreuna cu un altul saten mult mai mic de inaltime, un fel de Don Quijote si Sancho. Amandoi spuneau glume si mancau niste covrigi uscati, tristi, de pe vremea aceea. In cateva minute intrasem in vorba. Politicosi, m-au ajutat cu bagajele si deja ne instalasem comod in tren. Se simtea aerul taberei studentesti. Nu banuiam ca dupa un an comunismul avea sa dispara, dar atunci, in acea deplasare, noi il simteam din plin, desi nu stiam exact ce simtim. Trenul era o vechitura cu miros de metal, scaunele erau jerpelite, iar verdele care fusese initial o culoare se transformase in gri cu trecerea anilor. Glumele, veselia si zambetele studentilor faceau ca trenul sa para unul fantastic, de poveste. In putin timp jucam carti in compartiment cu alti studenti de la matematica, politehnica, medicina si asa mai departe. Nu stiu cand a trecut timpul dar ne-am trezit la Costinesti, in gara mica si austera, obosita dar asa de vie...Din atata energie tinereasca!

In fata casutelor de lemn unde eram cazati am incremenit un pic. Era foarte cald in camera umeda si mica, in "cascioara", cu mintea de acum, dar oricum eram convinsa ca avea sa fie o tabara frumoasa! Premizele din tren ma linistisera. In seara aceea a fost organizata petrecerea de deschidere a taberei. Dansam cu totii ca nebunii, fredonam versurile melodiilor din anii 80' si parca eram in cel mai frumos loc al planetei. Povestea a continuat, dormeam cateva ore, ne trezeam si continuam petrecerea. Ca si cand era ultima! Diminetile aveau miros de mare si de soare, ne mangaiau cu mainile lor racoroase, iar sarea patrundea cu pasi marunti in parul despletit.

Intr-o dupa amiaza stateam intinsa pe malul marii, pe un cearceaf colorat in rosu aprins. Observam toropita ce se intampla in jurul meu, ca printr-o batista alba, umeda si racoroasa. Apa devenise berea rece, era cald, nisipul era fierbinte, urmaream cum se sparg valurile unul dupa altul. Si tot asa. Plaja era invadata de scoici sidefii care facusera un cordon pe malul marii. Lenesa. Grupuri, grupuri de studenti jucau carti, table, sah, volei , fotbal, tot ce se putea sau ne trecea prin cap. Eram destul de obosita dupa discotecile infinite. La un moment dat il zaresc pe studentul brunet cu care venisem in tren, cel care ma ajutase sa urc cu bagajul. S-a asezat langa mine zambind cu ochii mari si negri si a inceput sa povesteasca fara sa-l poftesc. Era student la Matematica si era prima oara si el intr-o tabara de merit. Ne-am amuzat copios asupra denumirii "tabara de merit". Nu ne placea sa fim asa de "meritosi". Ii urmaream cu atentie cuvintele, iar valurile ma inundau discret, unele mai sfioase abia ma atingeau, iar altele se opreau la varful degetelor de la picioare, sarutindu-le. Ceva frumos parca avea sa mi se intample in curand. Viata statea sa inceapa. Scoicile straluceau in lumina soarelui, iar albul lor translucid imi umplea sufletul de bucurie si de vacanta. S-a ridicat de langa mine, cu silueta lui atletica si longilina, a mers spre malul marii, s-a aplecat parca sa caute ceva. O scoica? O vraja? S-a intors catre mine, brun si frumos, ca un zeu olimpian. Mi-a intins o scoica perfect desenata, ca in Olimpul Afroditei si m-a intrebat: "Dansezi"?