Bună vremea, Verdele meu Dyonissos... Ești tu, Prietenul meu, care știe cât de bine se vede un petic de iarbă sau o coroană de frunze din spatele gratiilor forjate ale unei rezerve de spital. Tu ești cel care m-ai luat de mână și m-ai invitat să văd iar iarba, cerul, soarele, să miros nuanțele vântului și respirația pământului, să susur cu ploaia și să torc cu noaptea înstelată. După ce te-am aflat pe tine de mână cu speranța, după ce mi-ai adus înapoi culorile, cele adevărate, telurice, mundane, ale naturii, ale curcubeului, nu cele halucinogene ale pastilelor; după ce lumea s-a răsturnat înapoi în bunul sens și simț al vieții, singurul care ni s-a dat. Abia atunci am văzut ca tu ai ochii verzi, Prietene.

Știam că-ți plac culorile, că nu cunoști negrul. Că ludicul e respirația ta de Prinț Fericit și generos cu iubirea. Știam că adormi la opera seria și poti cânta la telefon arii din opera buffa, Arlechino, Figaro sau baladă rock a capella, pentru recolorarea domnițelor innamorate fără speranță și voință, după apolinicii statuari.

Am citit semnificația verdelui, vrei sa-ți ghicesc în Verde? Natura, echilibrul, renașterea, reînnoirea și revitalizarea. Este simbol al prospețimii, sănătații, armoniei, fertilitații, speranței și șiguranței. Una dintre cele mai puternice culori, după culoarea albastră, regină. Este conectat cu dragostea, (cum altfel?), atât cu zeița romană Venus, cât și cu cea greacă, Afrodita. Cât de rari sunt ochii verzi în lumea cea mare? Global și academic statistic, vreo 2 sau 5 la suta?! E o culoare de iris multifactorială și misterioasă, ochii persoanelor care știu să muște din viață, să se bucure de toate clipele magice ale zilei, păstrând tot timpul și mica, secreta, contradicție dintre "da și nu". Culoarea magicienilor și a vrăjitoarelor.

O, daaa, "ochii verzi, niciodată să nu-i crezi", te previne plicticos sfatul bătrânilor colilii. "Le este greu să aleagă o singură floare dintr-o mie de flori colorate". Zâmbesc imaginii. Știu că tu sorbi sărutul și îl întorci revărsat în seve noi și apă vie. Știu și despre întunecarea de mușchi tăinuit în umbra Nordului cardinal, mușchiul parazit din scoarța de copac, lucirea taioasă a sticlei sparte, dar e rar, e întreținut în tine până ce trece furtuna ultravioletă. Până te atinge iar raza soarelui filtrată în transparența frunzelor de viță din cunună. Dacă ști să aștepți. Tu, Verdele, ști să petreci, să cânți lăutarilor, să dansezi cu copiii, să faci șotii conților și serenade conteselor, să amețești Colombinele dibace.

Uneori și ochii mei bat în verde peste mătasea potrivită. Ochii mei sunt verzi doar când își regăsesc ghidușia copilarească, într-un pahar de vin galben-verzui, tânăr și ințepător. Poate de-aia ne-am recunoscut peste un val de mare, în plin soare. Dar am pielea prea albă, răcesc și mă înfior ușor. Pielea ta smeadă, strâns lincată pe cromozomul ochilor verzi, poate s-o incălzească dacă vrea și are prisos de rază solară.

Dyonissos se întrupează la țărm de mare. Acolo iși impletește părul cu panglicile algelor verzi. Algele se infașoară ca brățările alunecoase în jurul gleznelor subțiri și reci ale statuilor de Bachante.

Sunt vremuri și anotimpuri când Verdele se închide în scoici încăpățânate, cu marginea tăioasă pentru curiozitațile copilărești.

Cum îți pare cititul în culoare?

Am fugit din amiaza de după gratii. Văd muzica și aud culorile. Pictez cu mult verde. Pictez un mesteacăn cu coamă bogată de smarald peste argintiul trunchiului. De creanga înaltă îți anin portretul.

 

Colour me Green! Cântă-mi ceva la ureche și-ti voi scrie cântecul pe un sărut.