Am plecat la mare în iunie. O premieră puțin sperată și cam speriatăla o piele alb-rozalie ca a mea. Pentru un participant al lumii postmoderne  în care trăim și ne protejăm cu tot felul de pomezi fine. 

 Prietena mea cu inițiativa de evadare  avea treburi serioase și importante în Constanța.  Am preluat funcția de "chaperon" cu de toate. Ca doamnele de companie sau de onoare, de la început de secol. 

 Aveam pentru două zile, amândouă, bgajele tuturor nopților de vară. Înfierbântate și  împrospătate în spuma colorată a colecțiilor noi și savuroase ca sorbet-ul de zmeură. Singure. 

 O Visătoare și o Pragmatică-studioasă.  Studioasa a fost academică precum îi cerea protocolul vizitei. Eu m-am bucurat neobrazat de liniștea plajelor de început de sezon.  Am dus cu mine și o valijoara de cărți încă neexplorate. 

 Soarele a fost blând din primul apus. Am fugit pe plajă ca să-l iubesc și să-l apuc de trenă. Marea era sidefie ca miezul de scoică. E marea mea. Cu miros de midii,  cu nisip argintiu și rugos, Marea mea Neagră și bună, nu e mare pînă nu-i  la marea mea.  Turcoazul Mediteranei poate să mai aștepte un pic. Inima Reginei e aici. Într-un melc mare și zgrunțos, cu vuiet în ureche. Mi-am abandonat la marginea plajei condurii de sfoară și starea nevrotică de capitală. Am plecat departe în rochia de țigancă multicoloră și liberă. Desculță. Singură. Șezlongul de lemn era tare și uscat. M-am îngrămădit pe el cu cărțile și coșul de rafie decolorat, moștenit din fotografii sepia de mătuși cochete. Liniște și vuietele pufoase de valuri blânde, rostogolite în spirale la picioarele mele. Mare caldă, mare dalba.

 Am crezut ceva vreme în fumul a două țigări, că sunt singură. Îmi uitasem machiajul sofisticat și clamele din părul coafat cu grijă.

 Dar pe un pat la fel  de auster, la o distanță precară, mai erau două siluete. Îmbrățișate, întrepătrunse, păreau că privesc marea cu aceeași voluptate și bucurie a regăsirii ca și a mea. M-am bucurat de proximitatea dragostei.  O căutăm probabil. Nimic nu-mi pare la fel de fecund-romantic pe malul de mare. Siluete longiline, împletite. Mi-am pus ochelari translucizi și mari, ca o mască,  pentru a le fura frumusețea lor rotundă. M-am gândit la cele două jumătăți regăsite din parabolele antice. Curiozitate indiscretă . Poate prea multă singurătate autoimpusă de prea demult. 

 Un bărbat cu brațe de statuie greacă, o femeie fragilă, totuși împlinită, cu părul lung și dezordonat, cu multă sare încrustată în bucle. Doi amanți. Le-am urmat, voyeur de ocazie, bucuria. Bucurie era. A sărutat-o pe păr. Ea s-a întors cu buzele întredeschise, umede și sărate către gură lui. Sărutare rasfrântă, corpuri îmbrățișate ca  într-o sculptură de Rodin. Atâta de adâncă sărutarea.  Câtă foame. Mi-am întors pudică privirea. Așa de strânsă îmbrățișarea. El îi strângea talia și umărul, iar ea îi mângâia brațele și pieptul. Parcă le auzeam răsuflarea fierbinte, întretăiată, parcă îi simțeam sânul plin predându-se frământării lui.

Deși vântul nu ne-ar fi permis nici să împărțim un foc de țigară. Prea erau frumoși. O voluptate dureroasă,  a celor care nu au mult timp și îl ard în secunde toride. Mi-era și mie dor de el, Visătorul meu cu negre plete.

 Lumina pălea sângerie în spatele nostru. M-am dus spre mare ca să mă așez în siajul valurilor calde, de mal. Frigul dispăruse cu desăvârșire și vântul căzuse. Primeam masajul din cioburi de scoici pe coapse, ca  în cel mai luxos spa de pe lume.

Simțeam pe buze gustul umărului lui mușcat pe o plajă la  aceeași mare. Mi-era iar dor.

 Aievea însă, cuplul meu intra acum în apa. De mână. Ușor, blând, încet,  ca într-o procesiune. Doi semizei îndrăgostiți, visători, cu ochii străvezii ca marea. Înalți și frumoși, cum le urmăream siluetele topindu-se încet în culorile sângerii  ale apusului. Din spatele ochelarilor fumurii i-am urmărit cu fervoare. S-au îmbrățișat departe în larg, am fost sigură că ea și-a încolăcit piciorele lungi în jurul taliei lui de războinic. Sărutul a durat neverosimil de mult, mângâiat și legănat perpetuu de valurile moi și sărate. Mi-am imaginat că sunt goi și primari, acolo în larg, zeități nautile. Am plecat înainte că ei să se întoarcă.

Nu-i vroiam reconvertiti  în actualitate, preferam  să-mi trezescă  visul ca să se întoarcă, nud, cu gust de mare.

Eu te aștept aici. Mă vei recunoaște. Hai să ne trăim și noi apusul de soare ca două jumătăți de stridie perlată.