Dragii mei, nu știu să scriu. Doar direct din suflet mi se desprind textele cu șuvoi de iubire și lacrimi. Nu vă așteptați la o analiză carteziana bazată pe statistici, dar vă rog, stați aici, cu mine la taifas. Am destule experiențe să va povestesc, cât să va țin toate frunțile în palmele mele calde, de ce-or fi așa de calde? Uneori sunt translucide în aur și căldură. Și mă ard. Singure mă ard.

 Suntem femei adevărate, de carne și sânge, de 40+. Acelea. Suntem ori mame exemplare, care ne trăim viață cu plozii în poală și făcând balet doar la ședințele cu părinții, când dna dirigintă face un tzucahara în echer...peste sufletul copilului/nepotului/pupilei tale, prețioase că un Goe poleit, cu tot cu Vizita și Bubico.

 Saaaaauuu....ne negăm vârsta. Credem sincer că 40's este noul 30's, doar cu mai puțină frăgezime, dar cu ochii mult mai fosforescenți.  Da, despre ochii ăștia vreau să vă vorbesc, ochii cu 50 shades of blue, adunate într-un coș cu ikebane fragile. Fetele mele strălucesc. În noapte. Fetele mele singure. Nu vor mai fi singure. Sunt frumoase, vii, înțelepte. Au picioare de caprioare incredibil de lungi, plete în culori vibrante. Toți ochii se topesc într-un furibund verde sau albastru. O să ajungem vreodată și la 50 shades? Cum să nu? Când te trezești că nu ai trăit totul. Că doar te-ai întins pe un altar sculptat, din piatră antică. Când ai rămas singură, pe un mal de lac, mare, pădure. Când nu ai trăit destul. Când ai uitat pasiunea. Sau ea te-a uitat pe tine. Încremenită. Într-una din statuile Demetrei, soției și mamei eterne.

 Unde a dispărut acel prinț care te dorea toată și îmbujorata, doar pentru el și tine? De ce ți-a uitat ochii și căldură brațelor? Copilul-amoraș desprins din Rafael? Cine este acum Venus pentru el?

 Prea multe ne negam vârstă. Ascunsă sub mici intervenții chirurgicale. Sau derapaje formale.

 Nu spunem plus atât de ușor ca minus. Așteptăm totuși ca cineva să ne răvășească, să ne trântească. Să ne supună , fără mască.

 Eu am ochii turcoaz. Nu-i pot opri din strălucire și fosforescentă.  Îi doresc doar brațele lui. Le încep ușor, sărutând degetele de copil, mătăsoase. Apoi vena aia mare, de la încheietură. Acolo unde îi crește temperatura și pulsul.  Când mă las ușor ca o pană, peste el.  Îi fur mâna  în mâna mea. Tremur prin mătăsuri întunecate, împletesc degete, încerc să aștept dar mă trântește neverosimil de udă, pe patul cu așternuturi parfumate de Egipt. Mă deschid ca o orhidee mare și turgescentă. Mă prinde, supune și gem, mă încordez că pe arcul lui Eros. Mă ajunge în cele mai indefinite și îmbujorate căușuri.  Mă dezbrăcă cu mâini ferme, cunoscătoare,  dar își ia sânii mei în stăpînire hotărîtă. Cu dezmierdare și durere. Picioarele se împletesc. Ne întâlnim, iar cascada explodează senin...Se culcă între sânii mei, încă mangaindu-le sfârcurile umede, și trezite cu geamăt și râs. Îmi strânge talia nudă pentru că este deja apus.

 Am pritene inteligente, vaccinate și prezente.

 Aceeași vârstă a totalului. Ne dorim totul. Ne aruncăm peste el, ca niște lupoaice flămânde. Ca și cum ziua de acum și aici ar fi ultima. "Întoarcerea refulatului" ar spune psihologul. Noile puștoaice, dezinhibate, sigure, mulțumite și împăcate cu ele. Ar spune fetele mele. Ne dorim degetele lor, gemem, ne unduim, ne predăm.  Jucării sau fără, întâlniri grecești în Agora, patriciene sau sclave. Totul este autentic în alcovurile marilor curtezane. Venus de Botticelli. Pubis larg și spân, șolduri generoase, sâni ca două mere. Eu? Noi? Alte femei, totul e permis. Doar până ce pasiunea începe să picure cu boabe de căldură și alabastru. Mă domină cu ochii topiți într-o mare albastru închis. Îl gust cu pasiune. Cu pierdere. Și voi? Un bărbat? O femeie? Mai mulți? O frescă de trupuri frumoase? Un sân mușcat? O mână sărutată? Știți cum este să dormi răstignită pe un corp de statuie caldă? Va doresc. Să ne împletim, ceresc.