Ultima frunza

Îmi scrii în suflet fără să vorbeşti.

Poveşti de toamnă, vise îngereşti

Îmi cânți cu glas tăcut acelaşi vechi tumult

Iubiri apuse, de demult.

Nu sunt în visul tău, sa-l  umpli pe al meu îți cer

Dar nu eşti prizonier şi nu-ți sunt temnicier.

Sunt o frunză pierdută din buzunarul toamnei

Cu gânduri ce inima le ține zălog.

Mi-e teamă cât de greu te-apasă cuvântul

Pe care sufletul îl uită mereu.

Tu porți iluzii la butonieră

Când verde muribund îți stă sub paşi

Şi ultima frunză din buzunarul toamnei te-ntreabă :

"Pe mine cui mă laşi?"

...

Ramai!

Mi-eşti toamnă acum.

În păr, cununi de frunze aurii îmi pui

Şi cauți soarele în ochii-mi plânşi.

Nu-i vina ta că verdele s-a stins

Şi ploile îți spun :"Rămâi!"

Mi-ai fost şi vară şi m-ai îmbrăcat în scoici

Şi în petale străvezii de asfințit.

Ți-am spus :"Rămâi", când curcubeul dintre noi a răsărit,

Dar te-ai îndepărtat şi-abia în primăvară te-am găsit.

Mă aşteptai cu muguri alburii în pumnii strânşi

Şi am ştiut că vei fugi mereu din calea mea.

Tu cauți umbrele căzute între noi

Vrei să te-ascunzi, vrei vara înapoi?!

Te-am aşteptat. Acum tu toamnă-mi eşti.

Copacii mor întâi. E prea târziu să pleci.

Te rog...Rămâi!

...

Costinesti

In facultate, mai precis la sfarsitul anului intai de facultate, am mers prima oara intr-o tabara la mare. Reusisem sa ii conving pe ai mei sa ma lase! Era o tabara castigata dintr-o bursa de merit. Asa ca nu numai ca nu ii costa nimic, dar veneau chiar cei mai buni copii din diferite facultati. Argumentatie beton!

Am ajuns in Gara de Nord, la punctul de intalnire. Zeci de fete si baieti cuminti si meritosi, dar acum pusi pe distractie, se adunasera la un loc. Langa mine statea un baiat brunet, inalt, cu pielea maslinie impreuna cu un altul saten mult mai mic de inaltime, un fel de Don Quijote si Sancho. Amandoi spuneau glume si mancau niste covrigi uscati, tristi, de pe vremea aceea. In cateva minute intrasem in vorba. Politicosi, m-au ajutat cu bagajele si deja ne instalasem comod in tren. Se simtea aerul taberei studentesti. Nu banuiam ca dupa un an comunismul avea sa disp...

Castelul de nisip

1980,  Neptun, eram împreună cu părinții la mare. Arșița lui iulie ne copleșea iar eu aveam indicații clare de la ai mei să stau fie în apa, fie cât mai pe lângă apa. Muzică anilor '80 răsuna din difuzoarele "Radio Vacanță" pe plajă arhiplină de cearceafuri colorate. Stăteam cuminte pe malul mării, cum mi se prescrisese și încercam să construiesc un castel. Tocmai mă întorsesem cu mamă de la zonă "Nămol", acolo unde polonezii vindeau produse care pentru noi erau considerate obiecte de luxul cel mai extravagant pe care ni-l puteampermite în anii austeri ai comunismului. Eram fericită pentru că primisem câteva săpunuri "Camay" ce îmi păreau că miros divin, șampoane colorate în culori misterioase și uleioase și ciorapi frumoși cu dantelă. Era că și ...

Azahar Alcazar

Dragul meu,

Mi-e dor de tine. Prietene, o să mă cerți că am ochii din nou lichizi. Ca două cristale care nu mai sunt de Murano. Acum au turcoazul emailului andaluz, turnat în "azulejos", ceramica lor meșteșugit pictată cu suflet maur fierbinte de doruri și povești. Mi-e așa de dor de atingerea ta pe obrazul meu, ștergând lacrima brobonată, sărată și ilicită, pentru că noi, fetele mari, nu plângem, nu-i așa?

Aș vrea ca azi să-ți povestesc “Azahar”, mirosul, parfumul, apa, mierea, esența intimă a florilor de portocal. Tu ai idee că portocalii sălbatici din toate piațele și patiourile Andaluziei au și flori și fructe în perioada asta de împletire a primăverii cu toate anotimpurile pe rând, dar visând cel mai îmbujorat către vara?!

Fructe rotunde, portocal...

Draga Inger

Dragă Înger-Îngerașul meu,

 Vreau să le spun și prietenilor povestea mea cu Îngeri. Îmi dai voie? Știu că Serafimii ne veghează cu degetele lor grațioase lipite de buze a "ssshttt". Nu e voieeeee!!!  Dar v-am promis, cu o poveste vi-s datoare și eu. Demult s-a intâmplat. Am amuțit peste ea. E o dureroasă tradare, a mea.

 Dar e o seară de ianuarie în care cerul negru se revarsă într-o ploaie de gheață. În care copacii se desfoaie de gheata. Degete de crengi sticloase ciocăneau în ferestre sinistru. Și cădeau in ploaie de oseminte reci. Membre de strigoi cinici, înfricoșători. Toți pomii se mișcau grosolan și nesigur, ca niște zombii pietrificați î...

Poveste de iarna

Este o seara geroasa de decembrie. Vantul se aude batand cu putere, iar geamurile sunt complet acoperite de gheata. Printr-un ochi facut in tesatura de stelute aciculare din geam, in fiecare seara, copiii privesc catre satul pustiit si plin de zapada. Curtea este aproape blocata, iar vantul rascoleste nametii stransi in aceasta iarna mai grea ca altele si mai apriga. La fiecare scartait de poarta, copiii tresar si fug catre fereastra.Sunt toti elevi in scoala generala, iar pentru ei aceasta perioada de sfarsit de decembrie nu mai reprezinta neaparat o bucurie, ci o asteptare continua. Covrigii se incalzesc pe soba, mamaliga sfaraie pe focul aragazului invechit de timp, iar mama copiilor alearga desculta prin casa tinand strans ligheanul cu rufe proaspat spalate, pregatita de calcat.

Vladut, cel mai mare dintre ei este in clasa a saptea. Este un baiat blond cu ochii verzi, ina...

Mic pseudo-tratat de desparțire

 "Ninge în povești, Iubitule. Te-am pus dorință pe o stea căzătoare-migratoare, pe o lună rotundă ca o medalie mare și acum pe prima ninsoare cu roiuri de fulgi ca fluturi albi și petale. Nu poți fi neadevărat, nu poți să mă uiți, alungi și plecat. Este păcat.Tu nu faci din iubire păcat...."

 Este începutul unei scrisori de iubire, de despărțire și disperare. Când toată magia Crăciunului moare.

 Atunci când o iubire a fost așa de mare încât te-a luat chiar și pe tine pe nepregătite, nu credeai că se mai poate întâmpla aievea așa ceva. Ai vrut să rămâi cu picioarele pe pământ, să nu îți răvășești straturile ordonate alfabetic de viaț...

Camera Adelei

Cand ai in fata ta o coala alba si din varful penitei refuza sa iasa o noua poveste, cand muza ramane muta si incapatanat-capricioasa, vine o vreme cand scri despre nimic, sau despre lucruri neinsufletite ce pot trai doar cand le intorci spatele si iti pui jocul imaginatiei sa valseze cu ele. Dar asta tot poveste este. Voi povesti despre camera mea de scris, numita destul de sec "birou" pentru aroganta de a contine si un laptop printre alte artefacte.

Am in fata mea un trandafir de matase portocalie, portocaliu intens cu raze de soare,care domina haosul mesei de lucru. Printre papusele de plus, amintiri-fetisuri, o imprimanta impozanta, grasuna si ineficienta, un ceaslov/dosar de facturi si alte hartii incalcite, teribil de importante, dar iremediabil incurcate."Sunt dezordonata", urla un capsator vesnic blocat si gol, agrafele de birou se preling slinos. Am si doua creioane ...

Ultima data cand am vazut Parisul

"Ultima dată când am văzut Parisul" a fost un film frumos cu o frumoasă: Liz Taylor cu cei mai violeți ochi inventați până atunci.

De obicei la rochiile de lavandă îmi port ochii violeți... Parisul...c'est a moi. O relație lungă, directă, simplă, de filiație. Am fost de multe ori. Cunosc străzi și monumente eterne. Dar am rămas cu această butadă pe care vreau să v-o povestesc: nu știu de ce, plâng mereu în Paris.

De fapt știu, dar mi-e frică să vă spun. De fiecare dată este ultima dată. Nu-i spun "a plus tard"  îi spun "adieu". De ce, de ce oare de fiecare dată?

Poate că am lăsat prea multă dragoste în Paris. Grămezi de amour, revărsate în expoziții private de Impresioniști.

"Ultima dată când am văzut Parisul", din nou c...

Poveste

Se spune că nu demult,

O Păpușă vie și un Neîntrecut cavaler în arta iubirii,

Stăteau tăcuti, pe-o margine de poveste, oglindind infinitul. 

Povestea este despre NOI, cei de când totul era nimic,

de când am sculptat o aripă de vis și s-a născut speranța.

Iar dintr-un crâmpei de dor și o mare de așteptări, s-a tatuat magia iubirii.

S-a strecurat tiptil, pe-o ușiță ferecată de temeri, iar primăvară însăși s-a îmbujorat colorat!

Miros de sărutări, fluturi și viața dădea în floare!

Atunci a izbucnit iubirea! Cu NOI! 

Pictăm o dorință, declanșăm o avalanșă de minuni și suntem stăpânii unei lumi reinventate,

în care două sufl...

Taramul Magic

Pentru mine "țara" bunicii era Tărâmul Magic. Era acel loc de poveste unde libertatea avea aripi, unde toate visele frumoase deveneau libertate, unde dezmerdările bunicii mele nu aveau limite de duioșie.

 Așteptam cu nerăbdare tot restul anului anotimpul în care mergeam la bunica din partea mamei. Un sat din apropierea Bucureștiului, singurul loc din lumea mea de copil unde eram chiar "la țară". Mă duceau ai mei în fiecare vacanță de vară să stau la bunica unde se strângeau și verișoarele mele. Câtă bucurie simțeam pe drum, era de neimaginat! Bătrîna Dacia se mișca atât de greu, iar drumul mi se părea o veșnicie, deși distanța era foarte mică. Nici nu opreau bine ai mei în fața curții bunicii, că eu o rupeam la fugă și nici că mă mai vedeau curând...

O poveste a Corei despre un pumn in stomac si fetita cu chibrituri

Cunoașteți acea stare în care dacă nu respiri prin el simți că vei muri de apnee programatică? E doar începutul unei mari dureri. Este întâiul pumn în burtă. Acela primit fără nici un avertisment. Înainte de începutul durerii. Un prim "adio" cu mici explicații. Acelea despre care el consideră că îți vor face  bine și ție. Cu recomandări generoase pentru o viață sănătoasă. Fără pahare de vin băute printre îmbrățișări, mâncare bio, fără ciocolată și alunecări în neantul amețitor a ceea ce părea o iubire fără de sfârșit. 

 Nu, nu a fost sănătos. Nu era sănătos să-mi pierd capul, să-l las să-mi ravașească tot părul și corpul. &...

Free fall

Bună,

 Eu nu sunt Adela cu vorbele ei întortocheate și meșteșugit încurcate. Eu sunt Cora. Atât. 

 Pentru că o data am încercat să mă văd și eu cu un bărbat însurat. La renumitul 'cash and carry' la o Cora Lujerului, bucureșteană. A fost penibil și de rîsu-plinsu. Am plecat/fugit înainte să ajungă frumosu' pentru că mă claxonau mașinile de livrare. Mă costumasem în curtezană, nu prea diafană. Era o burniță de înghețau dracii, într-un noiembrie pricinos, pe sub umbrelă mea se putea îngheța serios. Aveam și blană, și tocuri și ștaif. Cred că toată lumea mă vedea din alt film. Căzută într-u...

Noir de Noir

"Noir de Noir". Nu mi-a venit să cred că este exită și ca parfum. Dar provine de la o casă de modă celebră. Mi se potrivește pe cele mai calde tegumente. Mă încălzește, vibrează cu mine. Mă înfășoară într-un voal lung, misterios. Ca un veșmânt arab, cu zăbranic peste ochi, ca un voal de doliu, ca o robă de vrăjitoare sau de societate secretă. Nu-l pot purta prea des. Este greu și impudic. Are ceva de curtezană moartă, cu toate arabescurile ei. În seara asta lungă, mi s-a cerut o să spun o poveste-ntr-o dungă.

 "Și totuși", privind la ceas de noapte târzie și insomniacă printr-un merlot întunecos, mă întreb. Ce ar putea fi "noir de noir" pentru lume?

 Gândesc mătase neagră de desuuri sofisticate. ...

Povesti din cartierele mele

Am crescut în trei cartiere: Colentina, Cotroceni și Vatra Luminoasă. Nu știu dacă pot alege un cartier care mi-a plăcut mai mult pentru că fiecare avea farmecul și misterele lui.

 Cel mai mult timp  îl depănam în Colentina. Un bloc comunist dar cu vecini civilizați, bancheri, medici și angajați prin diverse întreprinderi. Știam că aici aveam să îmi petrec mare parte din copilărie și adolescență și aici aveam să regăsesc în totalitate definiția copilăriei mici și vesele. 

&nb...

Deceptie

Decepțiile vin când te aștepți mai puțin. V-o mai amitiți pe prietena mea, frumoasă și bună cu ochii de peruzea. Obișnuiam să-i spun Zâna Albastră. Așa era de blândă și de măiastră.

 Din poveștile ei v-am adus basmele de iubiri împletite, minunate și împărtășite. Ea este cea care a iubit la mare iarna, care s-a întors de la Paris singură și toamna. Care speră într-un l'ete indien atemporal, cu multă iubire și pe creastă de val.

 A fost pentru mine un reper în furtună, a fost o culoare poleită de lună. Nu mai credeam că există așa ceva. După ce se întâlnea cu el avea ochii fosforescenți și indecenți. Întinerise, se subțiase și mai ales iubise. Enorm, din nou, iubise. Cât ...

Cum iubesc jumatatile noastre

Dragii mei,

 Când stai la butoanele unui site de sentimente, culori și stări, toate autentice și simțite pe inima goală, fără zale și protecție, fără ipocrizie, aduni. Sunt norocoasă. Am cititori buni și sinceri. Vă simt alături, pregătiți să mă alinați și să vă alint cu mâinile mele tremurătoare. Să vă dau înapoi culorile și frunzele, florile și anotimpurile.

 Am țesut din comentariile voastre, filtrate prin vălurile anonimatului, o altă poveste despre Fred și Adela. Vă mulțumesc tuturor că ne-ați ținut în viață, așa umbre efemere cum ne-am prezentat în față domniilor voastre. 

Dragul meu, amicul nou meu.

Nici macar nu stiu daca iti va placea candva sa iti scriu asa. Dupa o noapte iti scriu...Dupa o noapte drapata in vin rosu. In ameteala, in haos, in neoranduiala. Mi-e rau si mi-e greu. Dar iti scriu pentru ca si tie iti este greu. Nu esti obisnuit cu o fata ca eu. Sunt grea, nu sunt prietena ta. Nu mai tin minte cum ne-am impletit si cum ne-am iubit. Doar ca am stiut, ca femeia, cand te-am tinut in brate dupa aceea, ca era blandete, fara fluctuatie, ce era scrum? Ce a fost pe drum? Ceva era totusi comun. O nevoie de puf si de vis bun.

Daca vrei sa dispar...ai destula padure de aparat si de prescurtat.

Eu sunt doar un mesteacan.

Din cand in cand produc lacrimi.

M-ai sarutat cald, de parca m-ai fi simtit dupa ce ard. De ce? De ce imi aduc aminte cum te-am sarutat? Ce buze ai avansat in hazard? Esti un olimpic faimos. ...

Dragul meu, amicul nou meu.

Nici macar nu stiu daca iti va placea candva sa iti scriu asa. Dupa o noapte iti scriu.. Dupa o noapte drapata in vin rosu. In ameteala, in haos, in neoranduiala. Mi-e rau si mi-e greu. Dar iti scriu pentru ca si tie iti este greu. Nu esti obisnuit cu o fata ca eu. Sunt grea, nu sunt prietena ta. Nu mai tin minte cum ne-am impletit si cum ne-am iubit. Doar ca am stiut, ca femeia, cand te-am tinut in brate dupa aceea, ca era blandete, fara fluctuatie, ce era scrum? Ce a fost pe drum? Ceva era totusi comun. O nevoie de puf si de vis bun.

Daca vrei sa dispar...ai destula padure de aparat si de prescurtat.

Eu sunt doar un mesteacan.

Din cand in cand produc lacrimi.

M-ai sarutat cald, de parca m-ai fi simtit dupa ce ard. De ce? De ce imi aduc aminte cum te-am sarutat? Ce buze ai avansat in hazard? Esti un olimpic faimos. ...

Septembrie

De câte ori a venit septembrie, sufletul mi s-a strâns puțin ca marginea unei frunze verzi, încă verzi.

Este septembrie doar, un singur fior de dimineață sau de seară. Între ele ziua se așterne caldă, mincinoasă, încă de vară. Rochiile mi-au rămas fluide în mătasea lor curgătoare. Am luat un șal de cașmir că să-mi înconjure umerii înfiorați. Nu mai vreau să mi se facă frig și frică. Caut bucuria toamnei. Cu noi începuturi în ea. Drumuri noi, le aștept să le îmbrac în aramă foșnitoare. Vreau să le călătoresc și să le învăț ușor, să le miros, să le inspir cu toate simțurile. Vreau să mă bucur de răcoarea și claritatea dimineții de toamnă, de cel mai albastru cer azuriu. Apoi de amurguri intense, roșii. De miros de frunze arse. De noul meu parfum mineral și me...

Terasa la Roma

Am avut norocul unei "room with a view" la Roma.

Plecasem  din aeroport cu sufletul ars ca o recoltă și cu ochii secați ca fântânile în calea barbarilor. Nu era prevăzut să fiu singură și să urlu la luna romana în eclipsă. Și totuși...Am fost.

Am ajuns cu taxiul, îmbârligat pe străduțe aproximative până în apropierea Fontanei di Trevi, acolo decisesem să-mi arunc cadavrul iubirii moarte, să-i pun peste ochi bănuții atâtor dorințe neîndeplinite împreună cu altele, asemenea, care se tot troiensec de ani la picioarele lui Neptun.  Am coborât în căldura sahariană, am respirat frânt a agorafobie cetele de barbari turistic-atacatori și mi-am sorbit, epuizată, aerul condi...

Un alt fel de vacanta

El este vacanța mea. Acum doarme între așternuturile umede și despletite. Respiră adânc sau toarce ca un motan pufos și mare, în surdină. Dacă îl ating cu un deget, dacă mângâi un umăr rotund și tare, se mișcă și caută sărutul cu buzele pline. Săruta aerul în care mă circumscriu ghemuită, pentru că nu vreau să-mi fur și tulbur visul bun. Unde este el este vacanța mea. Nu știu de când, nu știu până unde. De când a apărut, mi-a oferit mereu definiția unei vacanțe eterne, ideale. Așa visez vacanța dincolo de nori, în orice paradis. Sau fără paradis uman, trecător și tangibil. Doar într-unul închipuit de noi, în cele mai banale condiții. Pielea lui este o vacanță. Pentru că este ca mătasea pârguită de soare. Este tot timpul caldă și pulsează viață. Î...

Mare cu mama

Copil fiind, mergeam adeseori la mare, cumva, cu toate greutatile, ajungeam in fiecare vara. Cu mama. Singure.

Intinderea aceea abisala imi era povestea fara sfarsit, cu urmele pasilor delicat sculptati in nisip, din atatea doruri ferecate in taine.

Era o intrebare care statea suspendata mereu pe buzele mamei. Aducea cu ea in bagaj si impletea acolo toate sperantele, grijile si iluziile, in cele mai frumoase poezii clasice despre mare...M-a invatat sa iubesc infinitul, apusul si rasaritul, sa pricep ca visele sunt nemuritoare doar daca indraznesti sa crezi!

"Uite, draga mea, infinitul are zgomotul si culoarea marii! Cu cat te increzi mai puternic  in el, cu atat indrazneala ta nu va ramane fara folos!"

Peste ani si ani, nemarginitul a trecut in visele mele dulci de iubire.

Marea ramasese aceeasi...

Mireasa pentru o zi

Îl știu de o zi.

 Mi-a cerut să îi spun dacă voi fi a lui pentru totdeauna!

 I-am spus că în fiecare zi există un totdeauna.

 A reformulat.

 M-a întrebat dacă mâine poate fi ziua lui totdeauna.

 L-am întrebat dacă vrea să fiu mireasa lui pentru o zi.

 Jocul părea mai mult decât real, în niște reguli dictate de veșnicia a două pahare de vin. Roșu sec.

 A zis da.

 Am zis da.

  • De ce el

    E trei dimineața și încă nu am adormit; nu e lună plină, zgomotele orașului s-au estompat, pisica s-a potolitși ea. Pesemne o fi obosit să alerge fluturele acela de noapte și s-a făcut ghem între gleznele mele, așa că pot să analizez cu atenție și îngrijorare motivul pentru care încă stau cu ochii în tavan, deși mai sunt doar 3 ore până va suna ceasul. Dece el? De ce acum? De ce cu atâta intensitate?

    Cu cinci zile înainte, așteptam o echipă care să renoveze apartamentul de care mă plictisisem apatic; speram ca o nouă culoare pe pereți, faianța galbenă pastel din bucătărie și parchetul gri-perle din living să-mi readucă plăcerea de a veni seara acasă. Firma îmi fusese recomandată de o prietenă și vorbisem cu cel care o conducea o singură dată la telefon. O voce blândă dar sigură,...

    50 shades of Blue

    Dragii mei,

    Am adunat de curând mailurile apocrife al unei postmoderne, pierdută între clasicism și existențialism crunt. Cu voia ei am consemnat. Am adăugat nuanțele unei mări cu furtuni și tornade, închisă și dușmănoasă.

    Mailuri scrijelite cu cioburi de scoici și îmbibate în lacrimi și scrum. O vară ciudată cu prea multă caniculă și prea mulți nori negri rău-prevestitori. Cronica unei despărțiri îndelung anunțate:

    "Dacă ai fi în București...

    Azi am trecut pe lângă plopii fără soț ai inimii mele. Ce ironie că ai cinci plopi bătrâni sub balcon. Am avut treabă la Han pentru prima data de la embargou. Nu m-am ...

    Mica Sirena

    Un băiețel frumos cu ochi de peruzele și gropițe în obraji, m-a întrebat de ce moare Mica Sirenă. Am ridicat două sprâncene circumflexe cu gândul la Ariel de la Disney, pe care în secret o mai savurez, ca și pe alte desene animate, cu buzele într-o cafea cu lapte. Băiețelul a insistat, prieten vechi de snoave și povești, micul meu nepot-mic-prinț, curiozitatea științifică a sufletelor pure: de ce se face spumă de mare? Curioasă, i-am luat cartea de Anderson din mâini (obligatorie la clasele primare) și mi-am amintit....de ce nu era nici asta o poveste cu un final fericit. I-am explicat, pe scurt, că s-a transformat în spumă de mare și nu a murit.

     "Oamenii insă au un suflet care trăieste mereu după ce trupul s-a...

    Iubeste-o pe fata care citeste

    Coala albă se aşterne în faţa mea ca o prelungire a peretelui, ustensilele de scrijelit sunt pregătite în aşteptarea inspiraţiei care nu mai vine! Pe moment, în micul meu birou de povestitoare, nici lampa interbelică nu mă ajută cu lumina ei de miere , nici norii de iunie pe seară, nici pălăriile sofisticate colecționate pe colțul oglinzii, nici poantele balerinei atârnate pe perete ca un memento al copilăriei . Adierea vântului mişcă uşor fâşiile de mătase ivorie ce, o dată, au îmbrăţişat glezna subţire; acum, doar, zac prăfuite de amintiri şi dorinţi.

    Deodată verdele ochilor îmi cade peste copertă cartonată a unei plachete frumos colorate, despre femei cărora le place să citească. Este cel mai valoros suvenir dintr-o călătorie din oraşul luminat de sufletele noastre, de promisiunile lui de...

    Ca marea

    Am plecat la mare în iunie. O premieră puțin sperată și cam speriatăla o piele alb-rozalie ca a mea. Pentru un participant al lumii postmoderne  în care trăim și ne protejăm cu tot felul de pomezi fine. 

     Prietena mea cu inițiativa de evadare  avea treburi serioase și importante în Constanța.  Am preluat funcția de "chaperon" cu de toate. Ca doamnele de companie sau de onoare, de la început de secol. 

     Aveam pentru două zile, amândouă, bgajele tuturor nopților de vară. Înfierbântate și

    Despre mama

    Mama mea este frumoasă "ca o duminică fără sfârșit". Deși are astăzi mulți ani și un infarct pe care și-l poartă cu demnitate și putere.

     Acum mulți ani, vreo 36, am plecat să fac liceul în alt oraș. Nu foarte departe.

    Mama îmi pregătea în fiecare duminică seara mâncarea, mi-o așeza cu grijă într-un bagaj și mă conducea cu o lacrimă de perlă în ochii ei frumoși, la autobuz. Autobuz aglomerat, sărăcăcios, cum erau ratele  în epoca de nestralucită amintire. Înfiorător și înfricoșător pentru un copil de 14 ani.

     Când ...

    Margele colorate

    Nu pot să nu vă încep povestea cu un șirag de platitudini: "viață cusută cu ață" cum ofta bunica, cu ochii ei de culoare nedefinită și topită de lacrimi, după ce plecase bunicul către stele, iubirea și stânca ei de o viață, cu ochii lui verzi "ca niște mistice smaragde"; "înșir-te mărgărite", cum aflam în copilărie că se deapănă basmele,  în perlele sidefii, ale lui Victor Eftimiu, "viața e ca un șirag de mărgele" banalitate abisală de facebook...

     Iubirile mi s-au adunat în culori și în sfere perfecte, pe un lanț de argint, s-au rosogolit din șiraguri, s-au răspândit pe pietre ascuțite de pavaj și s-au spart în cioburi tăioase, sau au rămas prinse în kilimuri catifelate, pînă câ...

    Parfum de tei

    Astăzi am întâlnit pe o stradă prăfuită, dintr-o mahala bucureșteană, primul tei înflorit împărătește. Până să-mi ridic fruntea și să-l îmbrățișez cu privirea smerită, m-am îmbătat și amețit de parfumul pe care îl uitasem timp de un an. Apoi am văzut balerinele cu tutu-uri galbene involte, cu volane de stamine delicate ca un goblen auriu. Cu corsete verzui și transparente. Mi-am amintit pe data de ochii lui verzui, cu paiete de soare...De îmbrățișarea parfumată ca teii, din care cu dor m-am desprins aseară. Eu nu pot să simt teii fără să nu mă învăluie o dragoste tandră și blondă ca ei. Nu pot altfel să le văd soarele printre petale. 

     Cand eram micuta tezele erau programate parca inadins ...

    Culori de mai

    Astăzi este despre culorile alchimice. Făurite din alchimia Afroditei. Este luna alunecării spre vară, când soarele mai are încă răbdare. Albastrul cerului acoperă sub panteonul lui candelabrele castanilor, toate aprinse de raze poleite și ciorchinii opulenți ai salcâmilor curgând în efuvii din parfumul zeilor.

     Auripigmentul a fost descoperit de alchimiști, este pulbere de arsenic mortal, de culoarea canarului, sclipitoare, imperială, folosită de egipteni pentru papirusuri sau pentru misterioasele măști ale faraonilor;  aurul din frescele lui Veronese, aurul Regelui Soare. Periculos dacă este folosit fără măsură. Căutând să prepare aurul, eternul vis al puterii și dorinței vinovate, alchimiștii au îmbogățit arta, din ant...

    Candva

    Nu te cunosc, poate nici tu nu mă cunoşti,

    Tu vii din nori, eu-lutul abanos

    Să te înţeleg, să mă-nţelegi?

    În mine te cobori, văd masca ta funebră

    Sub care spirit blând ascunzi.

    Tu mă cuprinzi cu-nfiorare-ncântătoare,

    Să fie vrajă doar, să-mi spulberi purul univers?

    Sunt numai trup în lumea ce tu mi-o oferi,

    Căci gândul meu răsfiră liniştea în neputinţa inimii,

    Ce cu putere bate azi la poarta sufletului ferecată.

     

    Nu te cunosc,

    Iubire te-am chemat?

    Glasul singurătăţii mi te-a învăluit

    Dar sufletul privirea ţi-a pierdut,

    Căci pasul timpului grăbit,

    De umbra amăgirii pribegind,

    Îmi picură-n auz alt ritm.

     

    ...

    40 shades

    Dragii mei, nu știu să scriu. Doar direct din suflet mi se desprind textele cu șuvoi de iubire și lacrimi. Nu vă așteptați la o analiză carteziana bazată pe statistici, dar vă rog, stați aici, cu mine la taifas. Am destule experiențe să va povestesc, cât să va tot țin frunțile în palmele mele calde, de ce-or fi așa de calde? Uneori sunt translucide în aur și căldură. Noi, toate femeile învârtite în jurul lui 40 avem mâinile calde.

     Suntem femei adevărate, de carne și sânge, de 40+. Acelea.

    Suntem ori mame exemplare, care ne trăim viața cu plozii în poală și făcând balet doar la ședințele cu părinții, când dna dirigintă execută  un tzucahara în echer...peste sufletul copilulu...

    40s and counting

    Dragii mei, nu știu să scriu. Doar direct din suflet mi se desprind textele cu șuvoi de iubire și lacrimi. Nu vă așteptați la o analiză carteziana bazată pe statistici, dar vă rog, stați aici, cu mine la taifas. Am destule experiențe să va povestesc, cât să va țin toate frunțile în palmele mele calde, de ce-or fi așa de calde? Uneori sunt translucide în aur și căldură. Și mă ard. Singure mă ard.

     Suntem femei adevărate, de carne și sânge, de 40+. Acelea. Suntem ori mame exemplare, care ne trăim viață cu plozii în poală și făcând balet doar la ședințele cu părinții, când dna dirigintă face un tzucahara în echer...peste sufletul copilului/nepotului/pupilei tale, prețioase că un Goe poleit, cu tot cu Vizita și Bubico.

  • Prietenul meu

    În fiecare săptămână îl întâlneam,

    Parcă trebuia să-l întâlnesc

    Pe străduţele oraşului oltenesc

    Conştiincios măturate

    Întotdeauna de noapte.

     

    De ce se mai născuse?

    Oamenii îl socoteau un simplu obiect

    Al străzii, aidoma pavajului,

    Salcâmilor sau coşurilor de gunoi.

    Ba, fiindcă nu muşca şi era sperios

    Vreunul, şmecher, îl lovea duşmănos.

     

    Mie mi-era drag aşa

    Cu coada grea, de cânepă murdară,

    Cu botul timid şi veşnicele întrebări.

    Şi tare aş fi vrut să aflu la ce gândeşte,

    Pe cine cheamă el

    Când şade culcat şi scheaună.

     

    Târziu, trudită, mi-am amintit

    Că...

    Femei care iubesc altfel

    Dragii mei,

    Vă mulțumesc mult că mi-ați răspuns cu atât căldură la articolul anterior. Să nu uitați, totuși, că este o formă de iubire defectă, care nu duce decât la tragedie sau la...învățare. Nu pot însă să nu menționez și prietenele mele, Învățatele, vaccinatele. Ar fi urît din partea mea să le uit. Să nu le separ.

     Am învățat și de la ele, de la Lupoaicele mele sănătoase și frumoase. Am alergat cu ele prin stepe de suflete, atunci când îmi pierdusem definitiv drumul și nu știam decât să stau și să plâng lacrimi de cristal rece, de ghiață sau de funingine, atunci când îmi jucasem sufletul pe o carte de cupă...dispărută fără preaviz. Da, da, ele există. Au î...

    Pomi infloriti

    Dragilor,

     Vă pun pe masa de sezon povestea pomilor înfloriți. Corcoduși, caiși, vișini, toți sălbatici, pruni japonezi, toți cu același parfum răvășitor, de sub volanele lor. M-am îmbătat din ei toți. Am ieșit în parc după mulți ani de pribegie, fără teze sau vacanțe obligatorii, doar eu, singură cu mine, fără o mână umedă care să-mi strângă palma, fără un sărut sub parfumul amărui-cald și îmbujorat. Dar totuși eu, singură, dezbrăcată din cenușile imperiilor fumegânde, eu și cartea mea. Am jurat pe o stea. Că o să mai pot fi singură cu mine. Că o să mai cred în fluturi, că o să mai pot visa.

     Mi-am amintit cu un suspin, tot ce mi-am dorit. Cândva, când eram mică și firavă, o ...

    Roz flamboaiant

    Dragii mei,

     După povestea noastră comună de "Colour me...", magia momentelor divine mi-a adus în brațe o carte fabuloasă: "Culorile și viața lor secretă" de Kassia St Clair.  Oferită de un Înger al meu, am adorat cartea din prima secundă.

    De la citatul: "Așadar, lumina este culoare, iar umbra, lipsa ei.", J.M.W. Turner, 1818. Toți îl iubim pe Turner, părintele Impresioniștilor "britt". Eu aș zbura oricând peste cerurile sau mările lui, doar să am un Zeu de mână, să nu mă spulber, să mă lege de sol. Fără vânt. Aș fugi cu corsarii din corăbiile lui.

    Dar cartea aceasta îmi oferă un evantai de surse de inspirație, toate nuanțele, descompuse până în antichitate, trecând spre modernism, sau ad...

    Call me Blue

    De ce îți plângi de milă, când culoarea ta îmbie cerul, apa, planeta?

    Privesc în ochii tăi, ochi cum n-am mai văzut, tu melancolic rămâi purtat de zare cu privirea pierdută.

    Ce vezi tu, acolo, în cerul senin? Nu vezi albastrul, nu vezi fantezia? Sau vezi lacrimile de aceași culoare, oceanele străine?

    Ți-am pictat o floare, dar nu ți-a plăcut. Era albastră, dar tu crezi că orice altă culoare ar fi prins-o mai bine.

    Așa albastră parcă e mai tristă, tristă ca tine, parcă e mai rece, rece ca ghețarii.

    Dar tu nu vezi că așa albastră, e mai delicată, pulsatilă ca tine. Parcă e mai adâncă, așa ca tine.

    Te vezi pretutindeni, dar niciodată nu te vezi pe tine.

    Vezi Albastrul, dar nu îți vezi ființa oglindită în el.

    Ți-am dat și o oglindă...

    Acolo unde iti este inima

    Am călătorit. Îmi place să vizitez, să adun tablouri într-o expoziție, le adun în mesteacănul argintiu al sufletului meu. Mă plimb mult pe străzile unui oraș nou, de descoperit și pictat, încerc să-i sorb cu toate simțurile viața, atât pe cea istorică, dăltuita în secole, dar și pe cea nescrisă, pe cea doar trăită, întrețesută în subconștientul colectiv al oamenilor metropolei. Mă uit și la plăcuțele monumentelor sculptate în piatră măcinată de timp, dar și la vederile "picture perfect" de plaje aurite și mări azurii sau cobalt.

    M-am tolănit în hoteluri și spa-uri cu răsfăț de zeițe. Dar am încă în minte și în inimă și căsuțele de lemn ale studenției despletite, minuscule ca niște locuințe de păpuși, condițiile austere de tabără militară, dar și d...

    Femei care iubesc prea mult

    Bună ziua, numele meu este Adela și fac parte dintre "Femeile care iubesc prea mult".

    "Bună, Adela", vă aștept să-mi răspundeți, cele care vă regăsiți în această succintă descriere.

    De data aceasta, "Metaforela" din mine va sta mai liniștită. Sunt sigură că suntem un cerc mare și puțin ocult, de prietene Anonime.

    Ca să ne recunoaștem, voi da și o definiție scolastică, recitată din memorie, dar cu derivații psihanalitice: "Femei care din copilărie nu au fost iubite de părinți, mai ales de figura paternă, care au găsit surogate în păpuși, spiriduși, personaje imaginare, povești clasice. Care în adolescență, dacă au găsit curajul necesar, au atras și oglindit un băiat pretențios, cu multă putere, ambiție și rău. Care le-a părăsit, cum a făcut și tatăl mult căutat și de neiub...

    Colour me Sea

    Dragă Prietene, iubesc din nou. Se revarsă din mine ca un izvor. Se revarsă din mine strălucirea, ca și cum o bilă de lumină i-ar fi prinsă în căușul palmelor. Asupra lui, ca o peșteră fermecată, ca un elixir de ambrozie și nectar. Din care picură iubirea. I-am înlănțuit dragostea în jurul unui copac. Într-o seară de iarnă, în care viscolul stătea să ne cearnă.

    Nu o să-ţi scriu mult, nu te speria, îngăduie-mi doar mică poveste, a mea. Cu o mare noapte de dragoste, în ea. M-a răpit pentru acolo, cu curajul unui Gladiator. Mi-a furat mica făptură fragilă și nesigură și mi-a împlântat o mână delicată și curioasă peste toate obstrucțiile unor ciorapi prea cuminți, pe coapsă. Picuram la orice mișcare. Mâna lui mă căuta frenetic, spre soare.

  • Tablouri dintr-o expozitie

    Purced în a scrijeli noi sau vechi rânduri către voi. Mi-am pregătit set-up-ul cu muzică în surdină; să tot fie un Rachmaninov 2, un pahar cu picior de cristal, din care aburii de vin roșu îmi transmit ideile și pentru ca decorul să fie complet și “ambetarea” deplină, parfum de frezii se revarsă peste mine - cum să nu scrii într-o asemenea atmosferă? Frezii-galbene, cele mai parfumate, storcite în îmbrățișarea Lui. Buchet de frezii...chiar dacă e iarnă. Îmbrațițarea le face translucide. Parfumul îmi umple ochii. De lacrimi. De euforie.

     Carevasazică, azi mi-am propus să evoc o întâmplare hazlie ce am trăit-o în urmă cu ceva vremuri. 

    &nbs...

    O altfel de petrecere

    Pe când eram mai pishpirik, citeam diverse descrieri întinse pe zeci de pagini despre un banal fir de iarbă sau de praf. Mă atrăgea arta Nimicului sublim. De fiecare dată mă întrebăm, cum reușește cineva să fie inspirat într-atât de mult de un lucru banal și să îl transforme în filozofie. Cred că asta o să fac eu în cele ce urmează.

     Am participat la o întrunire de familie (o petrecere aniversară), de "neamuri" - genul acelor adunări în care cunoști maxim o persoană sau două. În rest sunt toți înrudiți, înfrățiți și încuscriți care cu cine, de nici ei nu mai știu ierarhiile. M-am pregătit cu cadou și flori; și cu toată emoția antisocialei din mine, m-am prezentat la locul faptei, la ora stabilită trecută fix cu sfe...

    Moi je veux de l amour

    Hai să râdem de romantism. Vreți? Este așa de ușor...Genul programului: pamflet. Nu se poartă. Doar regina Maria a fost ultima romantică. Și Anna Karenina, sub tren. Suntem prea moderni. Sau post-moderni. Este ușor: privire bovină, lumânări, trandafiri, ochi urduroși, pete pe rochițe, lumânări de înmormântare, buchete ca jerbele, priviri înfometate și concupiscente. Femeile vor ridica sprânceana și vor ascuți buzele a bosumflare. Bărbații vor deschide o bere cu o mână la prohab. Este apanajul proștilor subduși de clișee. De inimioare. De V day. Suntem regine fecioare. Artemis și toate Vestalele. Uităm de Briseis care a fost sedusă de Ahile. Am prietene îngenuncheate în lacrimi la picioarele unor iubiri cât David al lui Michelangelo, la Uffizzi. Strâng lacrimile ca o preoteasă a Afroditei,...

    Les hommes qui passent

    Am un obicei prost am mai multe obiceiuri proaste, unul dintre ele fiind să cânt când conduc ca și cum m-aș afla la duelurile de la "Vocea României", adică îmi dau toată silința să acopăr vocea de la radio, oricât ar fi de tare volumul. Ieri îmi măsuram octavele pe "Bed of Roses" (cu geamul coborât că deh, ieri era primăvară, nu ca azi) și, în timp ce îi dădeam lecții lui Jon Bon Jovi, mi-am adus aminte de Adela.

    Adela, romantică până peste poate, care, de când o știu, își dorește ca iubitul ei să o aștepte cu un pat plin de petale de trandafiri pe care să o trântească pasional, după ce, eventual, i-a pregătit o cină cu lumină de lumânări și pahare de cristal, pline cu vin chihli...

    First love

    M-am plimbat azi în parcul central ducând în buzunar o speranță ca o batistă brodată. Cu monograma ta. Parcul cel mai bătrân al orașului încă păstrează statui și fântâni de început de secol, crâmpeie de belle-epoque ciobit și poduri romantice de piatră sculptată peste lacul secat și desfundat dezolant, după finalul patinoarului. Era aglomerat ca pentru o zi de cald și soare, prima zi de promisiune fermă de primăvară. Forsițiile foșneau de anticipația exploziei galbene. Porumbeii își umflau pieptarele, uguind în lumină, s-o soarbă toată.

     M-am așezat pe o bancă cu fața către soare, lăsându-l să mă mângâie, să-mi cuprindă chipul în palmele lui calde, pentru prima dată în anul acesta cu speranț...

    Intoarcerea in gradina iubirii

    Sunt 15 ani de când am vizitat Villandry.

    "Castelul Villandry a fost terminat în anul 1536 și a fost ultimul din cele mai mari castele construite pe malurile fluviului Loire în timpul Renașterii. Castelul a fost construit de Jean le Breton, unul din miniștrii de finanțe ai lui Francois I. Cea mai mare realizare a lui în domeniul arhitecturii a fost construirea castelului Chambord, pe care le Breton a supervizat-o sub egida lui Francois I. În timp ce conducea proiectul Villandry, le Breton a construit și pentru el o mică replică a acestuia lângă castelul Chambord, numită Villesavin. Le Breton fusese mai întâi ambasadorul Italiei, ocazie cu care a învățat tot ce se putea despre artă renascentistă a grădinăritului. Pentru a construi castelul, Le Breton a dărâmat un vechi castel din secolul al XII-lea,...

    Colour me First Love

    Provocare! Prima dragoste?! 

     Au trecut ani mulți de atunci...amintirea e acum alb-negru.

     Dar incă îmi amintesc mugurii primei iubiri. Au încolțit brusc, și erau de un roșu intens. Era o flacără care mistuie, nu înflorește...un cocktail de sentimente amestecate de o mână nepricepută.

     Mi-a răsturnat lumea, combinând culorile. Mi-a pictat doar vise. El dorea să fie pictor, așa că a început cu mine. M-a tot prins în culorile lui.

    Mă picta în zâmbete, în lacrimi, în arcuș de vioară.

    În săruturi nevinovate de copii.

    În atingeri stinghere.

    În șoap...

    A night to remember

    Hello Party People,

    În urmă cu mai bine de o luna, am primit virtual (email-ian) o invitație la o petrecere ce se anunța a fi cu mare pompă electrizantă, întrucât subiectul era: "40’s are the new 30’s". Waw, cum va să fie oare? A trebuit să aștept încă o săptămâna pentru detalii logistice: place, timming sau dress-coding și încă trei săptămâni până la petrecerea propriu-zisă. 

     Altfel spus, urma să merg la o schimbare de prefix, într-o cafenea de tip acvariu-vitrină de la Universitate, cu vreo 60 de invitati, o nuntă mică, doar prietenii apropiați-cică și plus-1- urile atașament. Hmm...de acolo se vedea amfiteatrul în care am tocit ceva coate la cursuri, seminarii și examene filologi...

    Bed of roses

    Încerc să scriu această poveste de mai mult timp. De fiecare dată când mă apuc responsabil și îmi mușc vârful creionului a inspirație, alte senzații, simțiri și istorioare își revendică scena, iar eu sunt scriitoarea clipei și a secundei de viață care mă cheamă cu cea mai mare intensitate către ea.

     Povești vechi, crezute învelite în giulgiul pufos al uitării, sau povești noi, încă așa de calde de parfumul proximului, toate acoperă ceea ce am vrut să scriu despre...niciodată. Niciodată nu am știut ce poate exista aievea, în locul metaforicului si rock-baladei "a bed of roses". Adică să-ți presare cineva în iatac, în așteptarea ta pulsatila, cu palme umede și nări dilatate, petale de trandafiri, demantelând coroanele regale de dea...

    Left outside alone

    Când nu iubești. Când ai iubit, când ai un suflet ferfeniță, de nici măcar un covoraș de resturi de flanel nu mai poate face mamae din el. Când stai în picioare și toți judecătorii stau jos. Când ți-e rușine să vorbești și cu prietena cea mai de taină, cu care ai băut o bere fără alcool în săliță de la intrare. Pentru că nu ai vrut să intri și să te așezi. Pentru că nu poți să stai și să vorbești. Cuvintele nu mai intră. ești ca un animal rănit care nu a studiat arta conversației cu primatele superioare.

     Când vrei să dormi. Măcar încolăcită pe covorașul pisicii. Dar nu poți să te odihnești. Când vrei să mori ca și cum universul va muri oricum curând, în jurul tău. Dar nu o să moară. Nu moare nimeni. Nici tu. Nu e ...

    Eu sunt Verde

    Verzi sunt ochii lui Rareș! Rareș e fiul meu.

    Verzi sunt și ochii mei... și mi-s și brunetă (a se citi modestă). Nespus mi-am dorit, ca cei ai primului meu fecior să fie aidoma.

    Verde e respirația, e strigătul naturii... ,,verde crud, verde crud... te mai văd, te mai aud...″

    Piatra cerceilor mei preferați, cerceii mei de ,,sultană”, e smaraldul!

    Arborele, ce ne bucură tuturor sufletul și privirea, iar și iar, oferindu-ne clipa unică a copilăriei e:  verde ,,O, brad frumos!″ Știți, în Nisa brazii străjuiesc marea, e copleșitor verdele rostogolit în mare.

    Spuneau oamenii că bunicul e ,, încă verde″. Nu înțelegeam atunci, acum am înțeles.

     Eu sunt verde.

    Verde! Verde a fost și singura bicicletă din viața mea adusă de peste mări și...

    Su di noi

    Ziua de azi va fi luată curând de o pală de viscol. Din ăla mugitor, ca în povești de speriat copiii în miez de noapte. Știu asta. Zgâlțâie ferestrele. Astupă respirațiile. Mi-e frică și fascinație. Simt în fiecare fibră a unei ființe solare la originea ei mică. Povestea de azi o veți auzi și uita, ca într-un vis de iarnă grea, în hibernarea dinaintea unei primăveri aproximative. Uitați-o dar! Doar o clipă bântuită și viscolită, va fi a voastră:

    Miroase așa bine a cafea tare, neagră. E fiartă la ibric, în soba de teracotă. Ibric roșu, smălțuit. Sobă veche, căpruie. Cămin studențesc. Clădire istorică în centru metropolitan. Igrasie, afișe de hârtie șifonată pe pereți. Tinerețe nudă și prosoape ude, colorate, întinse la uscat, pe sobă. Sărăcie-bucurie. M&a...

    Call me Lavender

    Dragul meu,

    Aşternutul alb–apretat  îmi mângâie trupul firav şi îmi foşneşte uşor în urechi: Trezirea!!!

    Tălpile călduţe ating teracota răcoroasă, tiptil-tiptil, ca să nu te trezesc, părăsesc încăperea de taină şi mă pomenesc direct în grădina străjuită de cei şapte colţi de cetate toscană. Soarele îmi mijește ochii,  printre gene zăresc în stânga mea câmpul de vrăjit de levănţică.  Avansez, ameţită de parfumul suav, printre rândurile lila. Fiecare crenguţă îmi atinge şi parfumează coapsele, degetele mângâie bucheţelele de flori mărunte, iar nările îmi sunt saturate de aroma dulce-înţepătoare (la iarnă sigur nu mă vor devora moliile!).

    La capătul rândurilor de levănţică s...

    Fractali in forma buretelui Menger

    Azi dimineață m-a izbit un miros de octombrie târziu

    M-am îmbrăcat evident în verde și portocaliu!

    Am plecat în grabă la birou

    Ascultând dansul săbiilor, ielelor

    În amestecul motoarelor.

    Un corp întins zăceam în inerție

    Și fața îmi pulsează străvezie,

    Văzând roșul sângelui prin garou.

    Ajung în parcare,

    Stupoare!

    Zeci de bărbați și femei,

    Acoperiți de albe și negre idei

    Alergau zănatec prin soare.

    Și niciun pic de culoare.

    Ce timp ciudat de fervoare-paloare.

    ...

    Zambetul tau

    Zâmbetul tău... magie de culoare:

    Fierbinte-pasional atunci când facem dragoste...colorat în roșu.

    Vesel-poznaș, atunci când ne jucăm ca doi copii îndrăgostiți ... colorat în oranj.

    Temător-visator, atunci când mă privești umbrit, printre gene...colorat în galben.

    Vindecător-iubitor, atunci când mă strângi în brațe să mă liniștești...colorat în verde.

    Liniștitor-plutitor, atunci când stăm unul în brațele celuilalt...colorat în albastru.

    Fremătător și energic-deodată, atunci când explodăm în acel "Oh" splendid...colorat în indigo.

    Cugetător, angelic, spiritualizat, dumnezeiesc, atunci când îmi vorbești despre viață;

    Când dormi in brațele mele...colorat în ...

    Stop and go

    O pagină albă. Nu am inspirație în februarie. Mi-e somn, dar nu pot să adorm insomnia. Enervant, neurastenic. O să vă spun o poveste care nu-mi aparține, sunt doar păstrătoarea ei. O pun încet, delicat, între file de carte. Aș dori sa răsară fluturi din viermii grași și albinotici de mătase. Ați văzut așa ceva? Ați crescut viermi de mătase vreodată?  Sunt niște omizi mari și grosolane, chele, care se târăsc pe frunze pergamentoase, verde întunecos. Le devorează lent, în hărți de neștiute comori, cu o caligrafie lină. Trosnesc frunzele ronțăite. Așa cum trosnesc poveștile prea îndelung povestite. Dar răsare fuiorul de mătase din viermii grași. Să-l depănăm:

    "Stau la stop. E gri. E șobolăniu-ud. E morbid-plicticos. Nu suport nicio muzică la radio. Postul a rămas răpus pe muzică clasică. ...

    Romanta teatrului

    Cortina s-a deschis cu scârțîit și miros de praf. Material gros, tivit cu auriu, cu iz de timp învechit. Doar  faldurile mai valsau un dans decrepit. Scaunul grena de catifea, obosit  și el în ani, se lăsase mult pe spate și mă imbratișa cu miros de naftalină când m-am trântit pe el. Un actor iși făcu apariția discret pe scenă, în lumina unui singur reflector. Stătea drept, impunător, era înalt, sobru. Și recita în șoaptă niște versuri necunoscute mie. Vocea în tremolo, trupul nervos i se legăna cu trăirea emoționată. "Până aici e bine", semăna cu o statuie greacă din care vibrau sunete. Exact ce-mi trebuia ca să mă relaxeze după o zi încrâncenată la birou. Atunci când tăcea, în acoladele largi ale monologului, se auzea respirația specta...

    Nopti Albe

    Tic, tac, tic, tac..se aude ceasul de pe noptiera. Ma ridic in capul patulu i și aprind lumina telefonului. Ceasul arata 3.15 noaptea. Mi se intampla de ceva timp sa nu pot sa adorm. Ma intorc pe partea cealalta și ma autosugestionez  ca oboseala ma va dobori pana la urma. Tic, tac, tic, tac, aud ceasul pe noptiera, ceasul clașic, vintage. Dar caut iar telefonul. Tot 6.20 arata amandoua. O alta noapte alba se prelinge catre zori. Mai stau putin trantita pe pernele mototolite. Programul casei incepe la 9.00, as avea timp sa dorm vreo doua ore, te rog, Doamne! Patul devine incomod, tare și incomod. Saltea ortopedica. 7.40 Tictacul. Trebuie sa ma ridic și sa ma pregatesc. Gandurile imi fug de-a valma  dupa alta noapte de nesomn. Sunt calma dar nauca. Cautasem noptile trecute articole despre oamenii care au insomnii. Nu mor, asta este clar, am insomnia do...

    Colour me Yellow

    Cel mai departe și cel mai aproape de pământ după ce se arde miriștea. Agonia și extazul. Părul ca grâul al unul băiat frumos și rău.

    Cruzime în soare, cu sclipire metalică. Nisip orbitor peste scoici ciobite și tăioase. Deșertul.

    Teii. Tutu-uri de flori, îmbătătoare, halucinante. Efluvii de căldură galben-verzuie. Rătăcirea teilor. Prima căldură de iunie. Galben-verzui.

    Galben-auritul, galbenul hieratic al veșmintelor sacerdotale.

    Frunzele de tei căzute în noiembrie sunt de un galben amețitor. În ultima iarbă nepârjolită de iarnă. Convalescența în lumină aurie. Privind soarele prin ochii închiși.

    Culoare primară, puternică, mama nuanțelor prin topirea în toate suratele ei. Verdele este copilul nelegitim și ștrengar al adulterului dintre galben si alba...

    Colour me Green

    Bună vremea, Verdele meu Dyonissos... Ești tu, Prietenul meu, care știe cât de bine se vede un petic de iarbă sau o coroană de frunze din spatele gratiilor forjate ale unei rezerve de spital. Tu ești cel care m-ai luat de mână și m-ai invitat să văd iar iarba, cerul, soarele, să miros nuanțele vântului și respirația pământului, să susur cu ploaia și să torc cu noaptea înstelată. După ce te-am aflat pe tine de mână cu speranța, după ce mi-ai adus înapoi culorile, cele adevărate, telurice, mundane, ale naturii, ale curcubeului, nu cele halucinogene ale pastilelor; după ce lumea s-a răsturnat înapoi în bunul sens și simț al vieții, singurul care ni s-a dat. Abia atunci am văzut ca tu ai ochii verzi, Prietene.

    Știam că-ți plac culorile, că nu cunoști negrul. Că ludicul e respirația ta de P...

    Colour me Rainbow

    Lume, Lume virtuală!

    Dragii nostri cititori de povești colorate,

    Ne-am dori să ne continuăm caleidoscopul și cu alte nuanțe din Rogvaiv.

    Ne puteți ajuta trimițându-ne în mesaj privat sugestii sau chiar textele voastre despre sentimente în culori.

    Cele mai vibrante tușe iși vor găsi locul la secțiunea "Contributers" de pe site.

    Să ne scriem împreună mărțișoarele și să le așternem pe curcubeu!

    XOXO, Adela

     

    ...

    Colour me Purple

    "Dragă Fred,

    Sunt așa de tristă că nu ești cu mine, cât sunt de tristă că mi-e dor de tine pentru că nu ești în mine. Mi-e așa de rău de depărtarea ta, cum mi-ar fi fost rău și dacă nu erai în ea. Mi-e frică de tine, mi-e frică de inexistența lui noi. Mi-e silă de visuri deșarte. Mi-e frică de târziu și de iluzii pierdute. Și totuși nu mă pot împiedica să mă greșesc în tine."

    Mi-e din ce în ce mai limpede că am croit iluzia de atunci doar în capul meu, că mi-am țipat singură în urechile minții, de la distanță și așa de des de aproape, dar am refuzat și eu să văd, cu încăpățânare stupidă, când el pe mine doar mă tolerează, când îi convine sau se plictisește. În rest, mă alunga cu ocări și dispreț pentru slăbiciunea...

    Somebody stop me

    Trebuie să mă opresc! Trebuie să mă opresc!

    Aşa o răsună mintea mea, de aproape o lună de zile de când am intrat în vria cumpărăturilor de ianuarie. Toate vitrinele mă îmbie cu outfit-uri care mai de care mai fancy sau mai office; mai sportish sau mai cocktail. Nu le pot rezista! Iar window shopping-ul nu a mai funcţionat anul acesta (sic!).

    Am debutat sesiunea furibundă cu o pereche de bocanci fashion-iconici, de culoarea deşertului şi căptuşiţi cu stofă Scottish. Potriviţi în combinaţii cu rochiile de caşmir şi lână; dar şi cu fusta vaporoasă de mătase. Adjudecat într-o secundă! Card-tranzacţie reuşită!

    Apoi, ca să urmez tradiţia, am continuat în boutique-ul de antichităţi! Să cumpărăm şi o vechitură; am intrat în magazin cu o plăcere nebună. Ştiam că voi desface vitri...

    Colour me Red

    You wrote at 2.00 a.m:

    Fularul tău roșu a rămas la mine. Lung, prea lung, un piton încolăcit a caldură și hibernare. Nu știi când a rămas la mine? Așa-i? Nu știi că-ți păstrează parfumul înnodat sub bărbie? E aspru și sufocant. Ți-l-am  înlocuit-cadou cu o pufoșenie albăstrie ca ochii tai, adoram privirea confuză, dar pusă pe șotii, de băițel răutacios și bosumflat cu șuvița neagră, dezordonată pe fruntea înaltă, care mă țintuia de deasupra lui. Era pe când nu s-a povestit încă, în seara aceea a primei ninsori miraculoase de jumatăte de ianuarie, când iarna și timpul nu mai aveau răbdare.

    Desfăceam îngenuncheată pe podelele cu ecouri moarte, o casă și o catedrală a unei copilării mici și răpuse. Nu mai erau multe lucruri vii împrejur. Începusem să ...

    Opera gala...forever after

    Rog pe cei care n-au văzut o operă live, like ever, să stingă televizoarele acum.

    Știți, chestia aia care strigă incâlcit de mult, pe o muzică divină nerecunosctă si indisolubilă de rarele ori, dar care implică ceva deschidere și o doză de autocunoaștere a individuației proprii, de cele mai multe ori.

    Anyways...ațipisem pe insula mea și în bula mea de izolare metafizică cu după dor de războinici proscriși.

    Cu o minimă dorință de o reprezentare din îndelunga așteptare, in Agora pustie.

    Salutar, o bună și prea îndelungată prietenă mi-a contrariat  lenea contemplativă. Nu credeam că va fi tocmai cu tragica, Queen of all Dramas, "Lucia di Lamermoor" și visam în culori la Scala di Milano, nu la Opera Romînă, într-o noapte glasată ca o acadea interzisă...

    Ca să c...

    Shopping emergency

    Mă bucur când mă aflu în fața unei pagini albe mai  mult decât dinaintea magazinului preferat de haine! I pray for it! Dar, cu smerenie mă plec în fața domniilor voastre, guilty as charged de shopping-abulie retrogradă. Cunosc, cu precizie înfinitezimală starea de "shopping emergency"! Cine nu a trăit-o visceral niciodată este exonerat de citirea acestui articol infam-disperat, al compulsiv-obsesivei de ianuarie. Este o stare în care "stă să plouă". Ursuză, mohorâtă, bântuită de ciclurile Krebs, în care grăsimile ingerate de Sărbători nici vorbă să se fi metabolizat complet. Doar în straturile de pufoșenie celulitică din jurul taliei. Paradoxul stă în nevoia de noutate similară cu nevoia de dulce a obezului în plină dietă vrajmașă.

    Este momentul acela când în fa...

    Legaturi primejdioase

    Relatii…

    “Parintii mei au trait patruzeci de ani impreuna, dar din pura animozitate.” – Woody Allen

    ”A iubi inseamna a suferi. Pentru a evita suferinta, trebuie sa nu iubesti, dar atunci suferi ca nu iubesti. De aceea a iubi inseamna a suferi, a nu iubi inseamna a suferi si a suferi inseamna a suferi. A fi fericit inseamna a iubi, a fi fericit inseamna deci a suferi, dar suferinta te face nefericit. In consecinta, pentru a fi nefericit trebuie sa iubesti, sa iubesti suferind si sa suferi ca esti prea fericit. Sper ca ma puteti urmari…” – Woody Allen

    De obicei o relatie incepe cu o dragoste mare, dar e posibil ca intr-un anumit scenariu, asa ca un exercitiu de imaginatie, sa ajungem sa ne intrebam cat de mare este dragostea asta, mai ales cand, felul cum se imbraca, muzica pe care o asculta si prietenii, nu n...

    Parfum Manifesto

    Mă întorceam de la o petrecere traversând un mic parc bucureștean, către o stație de taxi aproximativa, mai luminată și mai sigură, într-un moment suspendat în timp, într-o seară de iarna rece și tăioasă ca un țurțure de gheață (când iți cade pe capotă?!). Visam, cum altfel, așa cum mă știți, o căscată pentru umanitate, capul în nori și doar tocurile pe pământ.

    Sigur că am și eu poveștile mele de depănat la gura șemineului (cu un vin roșu și lumânărele aromate prin unghere), cât pentru o mie și una de nopți și de prietene amețite de amoruri, roiuri de fluturi exaltați și butelii de insecticide golite peste fluturi, cu rimelul întins până în barbă și scrâșnet de implanturi de zirconiu. Alice în Wonderland și The Red Queen??

    Atunci c&ac...

    Love waltz

    Dragostea? Cântată de atâţia poeţi! Dragostea se naşte, renaşte şi se reîntrupează cu, şi în fiecare dintre noi.

    Să tot fie secole de când s-au zărit pentru prima dată, într-o seară, târzie, de vară. Ea, zveltă cu rochia portocalie lipită de trup. El, şarmant, uşor aplecat de tristeţile anilor de peste păru-i grizonat.

    Aproape nicio vorbă nu îşi spuneau când se întâlneau. Până într-o zi de iarnă, geroasă, în timpul unei vizite în cetatea îngheţată, ce avea să le devină suflet pereche.

    O după-amiază întreagă  doar pentru ei şi povestile lor nespuse; minţile dansau în lungi discuţii despre orice. Trăiri, emoţii, sentimente fel de fel. Zâm...

    Vienna calling

    Jurnal de vacanță

    Este despre descoperiri noi, cu ochi prea demult ne-mirați. Sau despre acumulări vechi, văzute cu ochi noi, care încearcă, cu disperare, să-ți regăsească curiozitatea voioasă, smerenia duioasă, către frumos.

    Am început cu un city-break la Oradea, total necunoscută mie până acum. Un tezaur ocultat al Art Nouveau ului ungaro-românesc. Aer imperial defunct, frumusețe neașteptată, supraviețuitoare ilegalistă, măreție confiscată, sacrificată; supusă, apoi târziu condiționat-eliberată. Retrocedată parțial și ciobit. Iremedial vetustă.

    Anticipez cum mâine mă voi legăna în sânul generos al  Vienei, opulentul cuib-matrice primordial al nevroticului și delicatului Secession orădean.

    Viena, de la baroc la actualitate, cu pauze și blocaje în epocile flam...

    Viata incepe mereu

    Reîncepuse de curând romanul "Accidentul" de Mihail Sebastian. Lectură suplimentară, în anii liceului mic, obligatorie printre adolescentele mioape, premiante și excluse, dar înmugurite, precoce, într-un romantism de început de viață. Trenul aluneca cu zornăit lătrător printre stații și halte cenușii-anoste, peisajul se derula repetitiv în fața ochilor ei nevăzători pentru "acum"-ul sordid și rostogoliți către interiorul "atunci"-ului tulburat în furtuni de crivăț și îngheț. Iși strânse șalul de cașmir în jurul umerilor scuturați de frisonul sufletului. "Viața începe mereu" tot spunea cu tainică înțelepciune Nora, binefacătoarea eroină a lui Sebastian, salvatoarea accidentelor de viață și suflete ciobite. Asta își repeta acum și ea, ca pe o mantră presărăt...

    Gladiatorul Fericit

    A fost odată, ca niciodată,
    Pe o planetă nu prea modificată,
    Minusculă şi, în mare parte, crepusculă,
    Un gladiator de valoare,
    Care putea trăi, doar, în soare.
    Și dorea o Regină, care să nu aibă cortină.
    Avea freze şi mult prea multe prinţese.

    Când s-au întâlnit Regina şi Viteazul Gladiator
    S-au îmbrăţişat pe un nor. 

    Pentru că se aşteptau de un secol cu dor. 
    Doar un amurg s-au iubit. 
    Apoi în zări au pierit. 
    Stai liniştit, Prietene, nu au dormit.
    Dragostea nu a fugit, doar s-a tăinuit. 
    Şi au trăit până la adânci bătrâneţi. 
    Într-un singur amurg din vieți.

    Pielea Gladiatorului era mătăsoasă, creolă şi caldă. Avea ochi verzi şi adânci, smulşi ca smaragde din t...

    Iubitul meu albastru

    Iubitul meu are părul lung și neted ca un fuior de mătase. Tâmplele îi sunt grisonante și calde peste visurile frumos colorate, din care se smulge cu zvâcnet de fugă ori joacă. Grozav îi mai place să doarmă, dar se trezește cu ochii mari de chihlimbar plini cu raze de soare tomnatic și blând, când se descoperă rezemat de mine. Când mă găsește tot acolo unde m-a parasit pentru vis și clipește întretăiat ca in fața unei minuni mici, de fiecare dată. Îmi zambește din ochi fâlfâind clipit și imi fâlfâie și mie orice grijă sau fulg cenușiu de ingrijoare de pe frunte. Se cotlonește mai bine și mai mic, din nou in brațele mele. Lasă capul greu în scorbura caldă a gâtului, cu gura umedă lipește o sărutare pe pielea infiorată, apoi iși scufundă voluptos fața în h...

    Globulet de iarna vesela

    Alt globuleţ pe care îl agăţ recent în brăduţul meu,de data asta este mai vesel, dar la fel de emoţionant. Haios, cu sclipiri de ochi albaştri, cu lucire de sticlă de Murano şi clinchet de clopoţel.

    Anul trecut am fost invitată să petrec Crăciunul la un conac de ţară. Am sosit pe acorduri de Rachmaninoff nr.2, am descărcat toate bunătăţile culinare şi marele brad verde parfumat. Nu ştiam tradiţiile locului aşa că am aşteptat, calmă, să vedem ce va să se întâmple. Am împodobit bradul cu toate decoraţiunile din casă, globuri- mii, îngeraşi croşetaţi şi beteală veselă. Am aranjat masa cu tot dichisul, veselă ivoriu-aurie, argintăria, lumână...

    Once Upon A December

    Bradul meu de Crăciun, de obicei, este împodobit cu de toate: beteală, globuri-globuleţe, lumini-luminiţe şi alte decoraţiuni care mai de care, troienite vârste peste vârste. Mă gândesc să împărtăşesc cu voi povestea unora din ele cum se rostogolesc din cutia cu zorzoane, în-cerc.

    Pentru azi, am ales cel mai prăfuit dintre globuri - de sticlă groasă, deja pe jumătate mătuit şi cu agăţătoarea înodată de zeci de ori. Probabil, fiecare nod reprezintă câte un ocol prin povestea lui.

    Îmi e tare drag globul ăsta modest și arhaic. Îl agăţ an după an de crenguţa cea mai stufoasă şi parfumată întrucât văd în el sclipirile celei mai frumoase poveşti de dragoste pe care am întâlnit-o vr...

    Iesirea la iarna

    Ce poate fi mai preaplin decât dragostea nesfârşită şi neconditionață a unei femei?
    Un vis de iarnă, într-un anotimp atemporal de speranta.

    Te-am uitat în clipocirea dintre somn şi trezie, într-o picătură de reverie nestatornică, te-am lăsat să pluteşti câteva zile acolo, ca într-un glob plin de fulgi de nea, iluzoriu de pufoși şi uşori… Nu te-am pierdut, doar te-am culcat o clipă de zile acolo, nestingherit de angoasele mele hibernale, măcar cât să treacă viscolul. De când sunt născută în prima rază de speranță a primăverii, m-a speriat ia...

    Fiat Lux

    În “ţara” din care vin eu, tradiţia spune că o dată pe an, într-o anume zi Sfântă, trebuie să purtăm ceva nou ca să ne aducă noroc. De aceea, am urmat întrutotul acest obicei şi am pornit la o sesiune de shopping performant, însă pentru casă. Asta pentru că locuinţa cu vaste încăperi nu a beneficiat de ultima tuşă de design.

    Prin urmare, am decis ca fiecare încăpere să fie înnoită cu câte un artefact din categoria artă şi suflet; aici, un sfeşnic, cu patru braţe susţinute de un amor, motive zoomorfe şi religioase; dincolo, un tablou cu temă fantastică, un pastel cu temă orientală, un felinar de exterior, un alt sfeşnic de cristal scos de la natfalina familiei pentru bucătărie, chiar şi dressing-ul s-a înnoit cu două umeraşe, art-nouveau cu modele florale, care s...

    Craciunul Bunicilor

    Bradul bunicilor dintr-un mic orașel de provincie: mă aștepta in fiecare vacanță de iarna, al doilea in ordine cronologică din meniul bine asezonat cu cadouri, ca pentru orice copil unic și cuminte. Încep cu el pentru că este primul care imi încape acum pe hornul memoriei infantile, întotdeauna înălțat pe un bufet burduhănos si demodat, chiar lângă o dogoritoare și foarte înaltă sobă de teracotă. Cu foc trosnitor și parfumat de lemne.

    O vreme au fost si străbunicii pe aproape, figuri de poveste, cu păr fumuriu și ochi blânzi și obosiți de trecerea prin două războaie năpraznice.

    Bradul mă aștepta luminat doar cu lumânările de ceară adevarate, aprinse fără teama de incendii și accidente a Bucureștiului de bloc, făcând să sclipească tainic globulețe de sticlă, oglinjoare argintii, ...

    Craciunul cu Tata

    Dacă, însă, cineva era Scrooge în familie, acela era axiomatic tata. Înalt, prea înalt, cu părul albit și umerii incovoiați de griji și poveri știute sau neștiute, avea tot timpul expresia gravă și nervii întinși ca o coardă scârțâită de vioară severă și antică. Mai ales când se apropiau Sărbătorile. Mama, cu spiritul de copil neștirbit de nici o pală de viscol sau dispută conjugală, iși dorea frenetic să fie toate celele la locul lor până în cele mai mici detalii, de la bradul de formă perfectă, vânat cu cerbicie prin toate piețele, până la mirosul de sarmale și cozonaci care plutea în valuri prin fiecare ungher al micului apartament de centru bucureștean. Ea cerea, ca un copil cu lista pentru Mos Carciun in mână, scrisă caligrafic încă din toamnă, iar tata, ...

    Povestea asteptarii

    "Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim! zise vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Ei cumpără lucruri de-a gata, de la neguţători. Cum, însă, nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei să ai un prieten, îmblânzeşte-mă!

     - Ce trebuie să fac? zise micul prinţ.

     - Trebuie să ai foarte multă răbdare! răspunse vulpea. La început, te vei aşeza ceva mai departe de mine, uite-aşa, în iarbă. Eu te voi privi cu coada ochiului, iar tu nu vei rosti nici un cuvânt. Graiul este izvor de neînţelegeri. Însă vei putea, pe zi ce trece, să te aşezi din ce în ce mai aproape de mine.

    A doua zi, micul prinţ veni din nou.

     - Mult mai frumos era, dacă veneai şi astăzi la aceeaşi o...

    La Ateneu - Codul bunelor maniere astazi

    De  fiecare dată, când părinţii mei vin în Bucureşti mă străduiesc să le ofer câteva zile de desfătare culturală în Micul Paris contemporan. Îi duc la teatru, la operă, vizităm expoziţii sau galerii de artă; dacă avem timp, părăsim capitala, către un conac, într-o călătorie în timpul boierilor adevărați:  Bellu-Urlaţi, Micul Trianon de la Floreşti sau Conacul Ghika din Moara Vlăsiei.

    Îmi place să îi răsfăţ, măcar puţin.

    De  această dată erau, doar, în trecere. Prin urmare, m-am gândit că un concert  Bethoveen şi o simfonie Mahler, la Ateneu, ar fi de bun augur. Unde mai pui că interpretarea aparţinea lui Remus Azoiţei, iar bagheta dirijorală lui Theo Wolters.

    Zis şi făcut, fac rost de bilete "last minute"; ne pregătim cu ...

    You wanna make a memory

    Acum că ai plecat, plouă infernal. Până acum plouase blând şi adormitor dincolo de draperiile groase de catifea. O muzică picurată din clape de pian. Adagio.

    Ating cu palma fereastra pe care curg pe dinafară picăturile cum îmi curg mie acum lacrimile pe obraji. Două firicele subțiri şi reci. Îmi imaginez că geamul e obrazul tău şi palma mi se încălzește imediat, de parcă a întâlnit-o pe a ta, din nou, ca adineauri.

    Zâmbesc. De bucuria imprimată în așternuturile mototolite şi umede, de amintirea pielii tale pe pielea mea fierbinte, de șoaptele murmurate în sărutari adânci, de recunoașterea trupurilor şi buzelor noastre, de parcă s-ar fi topit despărțirea lungă, de la primul sărut, furat încă din mașină, sub taina geamurilor aburite şi mantia din picături de ploaie.<...

    In genul...fetei moderne

    Dragă Prietene sau Prietenule, cum imi place mie sa te strig, desi incorect gramatical. asa m-ai obisnuit cand eram mici, de...
    De mult imi tot recomanzi să scriu in genul...Fetelor Moderne (vorba lui Steinhardt înainte de genul... "Jurnalul Fericirii"). Tu mă cunoști, eu sunt orice soi de scrijelitoare prin praf de vise, dar modernă nu sunt. Sunt incremenită de ceva vreme în locuri comun-desuete, într-o zona de confort obsolete, ridicat, culmea, de unii, la rang de coolness, pentru ca, nu-i așa, a fi diferit chiar te face mai interesant și te cocoata in rangul social-mediatic.  Eu sunt doar un blog minuscul, cât o planetă mică dar unică, ca cea a Micului Prinț.
    Cunosc fete moderne, nu sunt chiar pierdută in recluziunea somnului Frumoasei din Padurea adormită. Am prietene multe, uneori prea multe pentru un suflet insolit si ramolit,...

    Cherchez la femme moderne

    Ajung sa scriu cateva idei despre cum si de ce am ajuns sa citesc articolul "Fata moderna".

    O buna, sper, amica de a mea, Femeie moderna ziua, mama responsabila, si ziua si noaptea, dar mai ales boema-visatoare cu spirit ludic si aer de diva interbelica in intimitate, ma indeamna sa citesc acest articol si sa-mi exprim parerea depre mai multe demersuri literare postate pe Adela.

    Cu placere dau curs invitatiei si, evident, ma intreaba ce anume am inteles din cutare articol sau  daca am descifrat cheia unei anumite poezii. Dintre aceste exercitii literare unul mi-a atras atentia in mod deosebit anume acela in care se face refereire la Femeia moderna, care in ziua de azi incerca sa lupte de la egal la egal cu barbatii, pentru a reusi chipurile in viata, pentru ca, in final, sa descoperim ca si ea ramane la fel de feminina precum toate celelalte femei, necatalogate a ...

    Frumoasa Venetiana

     

    Era multă agitație în Piața San Marco, din Veneția. Se terminase excursia. Odată cu ea se terminase și visul trăit în acele zile. Iubea, iubea asa cum nu mai iubise niciodată.Trăirile erau intense, se incolăceau şi nășteau o simfonie. O simfonie a inimilor şi a viselor. Intră într-un magazin. Lanţurile colorate dânţuiau în jurul ei. Măştile veneţiene o salutară pe o arie de operă. Încercă un inel cu piatră verde. Piatra strălucea ca ochii ei. Un verde de smarald cald, în care i se oglindea fericirea, Fericirea trăită în acele zile.

    Tresări brusc când el deschise uşa magazinului. “Unde ai fugit?", o intrebă. Ea nu îi răspunse, în schimb zâmbetul ei îi transmise, cu toată dragostea, răspunsul. Palmele îi erau deja umede, iar pulsul er...

    Povestea Hotului Politicos Sarumana

     

    ERA O ZIOBIŞNUITĂ ÎN ORĂŞELULMIC…

    Adulţii făceau ce ştiau ei mai bine, adică lucruri Plicticoase.

    Pensionarii îşi sorbeau cafeaua pe terasele caselor sau cafenelelor, cu ziarul în mână şi ochelarii pe nas. Dar, cum cea mai frumoasă parte a cititului este vorbitul, ultima ispravă a Hoţului Politicos era deja în spuma de cappuccino de pe buzele tuturor.

    "-  De data asta a furat o rochie de la doamnaElegantă şi două păpuşi Barbie din colecţia fetiţei familieiEleganța…Ei au observat abia ieri, deşi furtul a avut loc acum o lună, conform indiciilor poliţiei!", spuse BunicaSmântână...

    Anisia Zeita Nisipurilor

    Jurnal de vacanta:

    "Am ajuns la mare. Soarele imi incalzeste sufletul, iar nisipul auriu imi imbraca incet forma piciorului. M-am agitat toata noaptea, cautandu-mi parca un loc in care sa pot uita de tot, sa ma cufund in pernele de matase si sa intru in lumea viselor. Alerg ca o nebuna spre apa marii. Ma intind pe nisipul umed si las valurile sa imi pipaie corpul, pielea, sa ma cuprinda toata. Apa imi mangaie fata si ma trezeste din amortire. Este rece, o simt precum atingerea unui cristal inghetat, un cristal ce isi schimba culorile fugind dupa razele soarelui. Parca traiesc in vis, un basm-nescris. Poseidon, este linistit astazi. Ii surprind zambetul cand imi vede sclipind fericirea din ochi. Cum as putea descrie Bucuria, daca nu atunci cand ma preschimb in Zeita Nisipurilor, Anisia, Zeita Nisipurilor. Din pamanteanca cu pletele nisipii si lungi care s-a intalnit cu...

    Lara o scanteie de fetita ferecata in femeia lui Astazi.

    Să fiu fetiță!

    Toate fetițele se visează Ilene Cosânzene, cu păr lung care să coboare din turnul de fildeș până la temelie, astfel incât, prințul, să se cațăre pe părul lor ca pe o frânghie. (Mă rog, numa’ romantic nu sună, dar nu te pui cu visul unei fetițe…)

    Toate fetițele se visează purtând șiraguri luungi de mărgele înfășurate în jurul gâtului, de atât de multe ori, încât li se imprimă culoarea lor pe piele, se văd cu mănuși din dantelă delicată, care le ajung până la umerii de copil, se visează plutind din cauza acelui sărut care să le faca să simtă că sunt vii…se visează privite ca nimeni altele, se visează gingase și delicate ca florile din gradinile din desenele animate.

    Se visează.

    Nu mai sunt de mult fetiță.

    ...

    Mica balerina

     Prin şcoala primară sau liceu, desenam balerine cu picioare neverosimil de lungi. Pe bănci, pe birouri, pe pereţi. Pe pereţii boxei sordide de bloc. Pe poante. Încremenite în poziţia fouette-ului. Cu tutu-ul scurt al lebedei albe sau al celei negre. Tul şi picioare. Figuri schiţate şi vag fericite. Aproximaţii de coafuri sau pomeţi. Ochii mari de Benzi Manga.

    Desenam într-o nebunie surrealist amnezică.

    Mi-am amintit asta târziu şi psihanalizat. Nici acum nu ştiu să descifrez complet simbolurile. Deşi, încă, mai pictez la vreo ocazie de workshop balerine târzii doar în culori mai vii. Tot pe poante. Ocazional mă mişc ca un şifonier. Am avut proporţii similare unei balerine vreo doi ani buni, într-un vestigiu de viaţă.

    Mi-am împrejmuit glezna într-un lănţişor infinitezimal...

    Muzei mele

    Am mai scris eu despre muze, dar cred că am făcut-o într-un mod cât se poate de arogant şi comercial. Nu ţin minte să fi scris vreodată un articol într-o maniera mai directă şi mai personală ca în cazul de faţă.
    La un moment dat, nu ştiu prin ce articol, am vorbit despre idealul meu  de femeie şi despre cum văd eu viaţa trăită alături de ea.
    M-am trezit pus faţă în faţă cu dorinţa împlinită, şi mai exact, să iubesc şi să-mi fie întors sentimentul de iubire, de femeia pe care o consider Iubita mea, Muza mea. Şi ..ce să vezi, mare stupefacţie! Exprimarea sentimentelor de iubire lasă de dorit şi nu se ridică la nivelul imaginat. Asta mă duce cu  gândul la acea zicală : “Ai grijă ce-ţi doreşti că s-ar putea să se întâmple” şi aş adăuga eu, ...

    Scrisoare catre Necunoscut

    Aș vrea să fii frumos din suflet. Aș vrea să ai frumusețea unui suflet frumos. Dar aș vrea și să fii frumos ca un zeu. Ca să am și eu locul de zeiță lângă tine. Și ca un om să fii frumos, ca să pot să fiu femeia ta frumoasa. Aș vrea să ai ochii mari ca să ma oglindesc în ei și să mă vad în ei așa cum mă vezi tu. Aș vrea să mă vezi frumoasă cum mă plac și eu. Aș vrea să mă fac frumoasă pentru tine și pentru mine. Aș vrea să mă scufund în ochii tăi de partea cealaltă a pleoapelor strâns închise. Ca într-un lac adânc, ca în mine însămi. Aș vrea să -ți descopăr inteligența cu venerație, cu bucurie, cu surpriză. Să ma întreb, ce minunăție mai ești și tu? Și apoi aș vrea ca mințile noastre să se contopească și să împrăștie praf de stele noi. Să înveț...

    Piper in ochi

    Vineri. Vineri dimineaţă. Miezul unei veri capricioase. Răcoare înţepător-plăcută. Agale, mă îndrept către birou, urmând traseul clasic, pe jos, pe bulevardul Dacia.
    Linişte, nicio maşină, niciun lătrat, nici măcar  vreo sirenă de la spital nu mişca aerul. Mă bucur din plin de aşa atmosferă unică. Sunt privilegiată să fiu prima care vântură undele vaporoase ale aerului pe bulevard. Pâş-pâş ajung la Calea Victoriei; traversez pe roşu, că doar nu e nici ţipenie de maşină, om sau alte mişcătoare matinale pe drum. Pe măsură ce avansam pe traseul meu, brusc, în zare se întrevăd câteva siluete încovoiate ca într-un schizoid dans contemporan. Ce să fie? Mai fac doi/trei paşi, iar siluetele prind contur: două femei şi un bărbat se încolăcesc de parcă formează statuia l...

    Scrisori catre ploaie

    DnaT. wrote at 8.30:

    Am ascultat in seară asta un Imperial si un Bruckner cu gândul la sideral.
    O, ce vis frumos...
    Știi, mă întreb adeseori in ultima vreme, cum trebuie ca te simți tu ignorând cu voluptate o amărîta care-și varsă zi de zi dorul si mâdria defunct princiară cu gândul la tine si ce fel de metafizica e asta. Cum trebuie sa te fi simțit strivindu-mi iubirea (cunoscută si logodită de ceva vreme), ca pe un carcalac de bucătărie, de vreme ce mă devalorizezi tratându-mă ca pe un obiect obsolete...si ce amai rămas din mine în cenușă de fapt, dacă îndur așa ceva si mă agaț dezarticulată de tine, ca o papușă călcată și târâtă de o roata de mașină al carei mecanism tembel incă mai scâncește...
    Stiu cum, cu "fuck off, ti-o furi iar si ...

    Omleta de prepelita

    Dragă Prietene,
    Proiectul meu s-a prelungit fără de rost peste o perioadă ticsită de sărbători modernizate şi extensii de weekend leneşe, dodoloaţe, sub cerul de cristal  aurit al primăverii bucureştene. Totul a izbucnit în floare pe aici, prin metropola infinitelor posibilităţi: magnoliile, corcoduşii şi merii sălbatici, la colţ de stradă, trandafirii japonezi şi inadecvaţi, forsiţiile incandescente, păpădiile din marea de verde proaspată ca de o singură dată pe an, pe aleile pururi nepieptănate ale parcurilor. Sunt fericită în felul meu contemplativ, pentru că pot respira culorile brute şi crude în marea de arbitrar a lunii aprilie. Pot să nu mă mai zgribulesc cu fragilitatea mea nevrotică. Pot să ies din subteran şi să sfidez metroul subpămâtean, cârtiţa bicisnică a asfaltului, să umplu kilometrii cu p...

    Zeitele

    De când frecventez cursuri care mă întorc pe băncile culturii generale, potrivite pentru anii sabatici ai corporatistelor dezorientate, de când lecturile mele s-au pierdut pe un drum psihologico-filozofic și istoric pentru re-begginers, mi se tot întâmplă să văd arhetipuri și umbre în toate situațiile cotidianului, mi se pare că parfumurile vorbesc cu mine și visez în filme cu magicieni și culori. În acelaşi timp cred că şi privirea mi s-a modificat, a devenit a unei bufniţe pseudo-inteligente sau a unui fel de oracol din Delfi sau de la bâlci, depinde de unde privești lucrurile și dacă oracolele au privire sau nu. Probabil de asta prietenii și desigur că, mai ales prietenele mi se povestesc mai des decât înainte, sau mai profund, sau mai sincer? Sau mi se pare mie pentru că deschid ochii mai larg l...

    Scrisorile postmoderne ale Dnei T

    Dna T wrote at 1.oo a.m

    Dragă Fred,
    Voi începe prin a-ţi explica perspectiva mea asupra rendez-vous-ului de aseară, nu ca să mă justific, ci ca să nu mai înotam, iar, prin disonanţa cognitiv-crasă, sau cum s-o chema asta la Dostoievski, că n-am idee.

    I) deşi urăsc să te împovărez cu detaliile vieţii mele prozaice în lumina cruda a zorilor realităţii, le voi folosi aici pentru acurateţea adevărului istoric: am întors, cu făraşul meu de caznică, grămezi de emoţii ca să pot ieşi, din nou, cu o "prietenă", mi-am pus uniforma de "outing" cu tocuri&stuff, cu lustru şi ştaif, dar şi cu dorinţa naivă şi tâmpitzică de a te şi seduce pe tine, de a-ţi oferi farmecele mele uşor fanate, pentru că, nu-i aşa?, cam asta face orice muiere iubitul ei din antichitat...

    Valul de Beaufort

    Sunt la mare. Miroase a mare sărată şi un pic de rece, cu guleraşe de frişcă rotită pe făcăleţe de argint.

    Sunt singură şi pustie, şi inutilă, ca marea asta sub stele cu colţi de diamant.

    Mi-e frig în căldura de l'ete indien, mi-e frig de tine, de golul tău închistat funebru sub inima mea. Plecarea ta doare încă, aderentă la toate terminaţiunile nervoase ale sufletului, aş vrea să mor puţin dar mi-e frică de marea care mă va rostogoli pe nisipul rugos, pe făcăleţul ei cu argint de valuri şi de stele.

    De ce ai plecat dacă tot ai venit?

    De ce m-ai omorât, daca tot m-ai trezit? Imi sângerează marea in urechi cu val, cum imi sângerează sufletul dupa ce ai desprins tatuajul cu tine.

    Vreau sa moara pentru totdeauna l'ete indienul, vreau să-l inec intr-un ocean de stele rele si ascuț...

    Crampei pentru mama

    Cândva, într-un an, demult, nu îmi văzusem părinţii deloc; aşa că, mama, răzbită de dorul de fii-sa îşi făcu bagajele, pusă “borcaniada” la pachet, dimpreună cu alte cutii şi cutiuţe cu bunătăţi culinare; şi se urcă în primul tren ce avea să descindă peste ore în Bucureşti.
    Trenul trebuia să ajungă în faimoasa Gară de Nord, pe la 19:00 trecute fix. Moi, fiică iubitoare ce mi-s, ajunsăi în gară, ca oltenii veritabili, ceva mai devreme. Verificai tabela de sosiri şi obervai că urmau să sosească două trenuri; unul de la Deva şi unul de la Pandurii Tg-Jiu- ambele cu 10 minute întârziere. Ca să nu îngheţe aşteptarea pe peronul patru, începui să mă zgâiesc la tarabele cu nimicuri kitchoase. În timp ce analizam, mai cu foc, fiecare sclipici şi fiecare m...

    Cand ninge Fred in aprilie

    DnaT. wrote at 8.30:

    Dragul meu,
    Nu prea ştiu ce să mai zic, nu mai ştiu ce mai e de făcut cel puţin pentru mine, care mi-am vărsat toate stările pe masă aseară şi în zilele trecute. E atâta înverşunare şi răutate între noi, mă îngrozeşte monstruos şi pe mine, nu numai pe tine, stai liniştit!! De unde reuşim să scoatem tot ce e mai urât din doi oameni fundamental raţionali, în fine, maturi, nu adolescenţi isterici, cu nişte vieţi şi realizări în spate. Ieri a fost totul abominabil şi paroxistic, în afară de atunci când am făcut dragoste disperată și fierbinte, atunci, parcă, se făcuse pace şi erai din nou tu, Zeul meu, cel pe care îl iubesc, bun şi frumos, nici o legătură cu ce monştri de umbre am proiectat, fiecare înainte și înapoi.

    Ochii tai (nu) sunt ca marea

    Mama mea nu a fost niciodată „mămică”. Eu am fost „mămica” unei mame cu nume scurt de diminutiv în joaca dintre două fetițe. Știu sigur că m-a iubit inestimabil de mult și m-a plătit cu viața și cu sănătatea. Prinsă în colivia unei căsnicii impuse de vremuri, construind familii de poveste din materiale puține și austere, supunând cavaleri cvasiinexistenți, în armuri ruginite ca să-i vrăjească/preschimbe în taticigatabunici…era prea ocupată să fie Zâna Albastră și lampa fermecată, Seherezada cu 1001 de povești sau războinica Brava a feminismului modern, de picurat chinezește în urechi de copil cuminte și docil, cu ochi de sticlă topită de Murano. Spunea povești nemuritoare și scurte, terminate hoțește în coadă-de-pește…Erau dulci-amare ca fumul de țigară, sub o...

    Reverie la inceput de an

     Cum ar fi să fie un început care să te uimească sau contrarieze? Care să demanteleze un colț din cupola lumii tale și să te lase să vezi, iar, cerul cu constelații inexpugnabile? Ai fi pregătit să nu fii pregătit? Să te întrebi: “Vai, ce minunăție mai este asta?” Să fii tu necunoscătorul, nevolnicul, firavul? Mai are cineva curajul sau smerenia surprizei sau a inefabilului?

    Atunci, împotriva curentului de petrecăreți exuberanți în rezoluții de început de An Nou, m-am hotărât să merg puţin înapoi. Spre trecut. Ca să pot accepta prezentul, anul, ne-soluțiile, ce-ar mai fi de acceptat și cunoscut, ca să-mi iau avânt, unul proaspăt şi rece.

    Şi dintr-o dată, ca într-o poveste, au venit toți la întâlnire, Toți…Ei toți, pe care i-am simțit, cu care po...

    Lapislazuli

    Îndrăgostire, bibelou de porțelan cu intarsii albastre, potir de porfir translucid, sfânt Graal al inimii întoarse în primăvară înflorată. Fluturi în stomac, cupizi, în asteptări cu mâini și buze umede. 

    Tremur pentru că vreau să fiu frumoasă pentru tine, tremur pentru că vreau să fiu autentică și reală pentru tine, pulsez pentru că mă simt vulnerabilă și nudă în fața ta și am nevoie să mă învelești într-o mantie la fel de pufoasă de îndrăgostire, ca să nu-mi mai fie așa de frig de frică. Văd soare și fluturi albaștri acolo unde este nor și furtună, văd delfini sub ninsoare și fluturi pe flori ninse de corcodușii sălbatici. Mi se zbate totuși nesiguranța în gene, este prea devreme, îmi lipsește echilibrul, p...

    Starea de rochie

    Azi a fost soare. Cu dinți. Cu un cer albastru de Voroneț. Azi am crezut pentru prima dată în Anul cel Nou, că o să vină primăvara. Abia azi i-am sărutat prima dată parfumul primilor ghiocei în soare. Soare cu dinți. Dar o gheață ce strălucea ca și cum s-ar topi curând. O promisiune. Azi am ieșit la shopping pentru prima dată în an. Am poposit într-un magazin din centrul capitalei transilvane, acela prevăzut cu Palate și muzee. Un magazin cu geometrie sobru carteziană. Pentru că, încă, nu este atât de primăvară ca să mă iau la trântă cu colecțiile noi și impertinente. Pentru că stilul, încă, îmi hibernează în lâna pufoasă de cardigan larg, în culori de pământ. Dar, în boutique-ul cu parfum de clasicism hieratic doar cu o gingașă intarsie de culoare…m-am o...

    Adela Nour

    Femeie nu Copilă, Regină nu Prințesă, Muritoare Măturătoare de praf de stele, Nu Zâna. Fragilă nu voinică. Blândă nu bărbată. Duioasă și Sarcastică-reformată. Dramatică, elegiacă, nostalgică, exuberantă, naivă. Veselă rar și intens. Fericită iubită. Cel mai fericit Iubit. Visătoare frecvent. Inteligentă nu ințeleaptă. Nesăbuită dansatoare. Indragostită absurd. Romantică postmodernă. Nevrotic inocentă.

    O plajă pustie, într-un l’été indien atemporal, sub un cer sideral, pe care voi desena povești și clădi castele fermecate, șterse odată cu evanescenta sclipire de val… Adela e ea.

    ...

    Soapte

    Am ascultat glasul vântului de toamnă şi pentru că îmi plăcea cum şoptea, am încercat să mi-l închipui.
    Era tânăr şi bătrân, înalt cu păru-i de frunze, colorat în toată gama de galben şi roşu, cu ochii precum cerul înnorat, iar trupu-i tânăr acoperit de o mantie aurie, roşie si violet.
    Tânărul acesta bătrân îmi vorbea cu şoaptele lui puternice despre iarna care va să vie, despre prietenii lui, copacii, care vor avea sinistre înfâţişări în noapte, cu braţele lor goale şi negre, înălţate spre cer, vor părea urâţi şi gârboviţi.
    Singur, bradul, prietenul celuilalt vânt de iarnă va fi mândru, cu fruntea sus urându-i bun venit iernii şi mirelui ei, crivăţul.
    Pentru că îmi spunea vântul: iarna e ...

    Colour me White

    IubitulMeudinVis,

    Te invoc acum din nou, în prag de Sărbătorile Iubirii, de Valentine's Day, de Dragobetele neaoş, de lumina de soare în februarie, de aşteptarea către deşteptarea primăverii, de ploaie albă costumată în lapoviţă sau poleită argintiu când curge din felinare peste o stradă neagră.Te invoc pe trena lunii pline şi prea strălucitoare, dar îndepărtate, moneda de zece bani, noroc licărit într-o palmă îngheţată. Fie-ţi blândeţea caldă cu mine şi frigul care încă îmi suflă în ceafa dezgolită.

    De-ar fi să vii, n-aş crede că visez. Dar dacă vei veni, vino iar în camera noastră cu pat împărătesc sub baldachin de cearceafuri albe, ca un mare cort alb al regatului de iubiri fierbinţi, de patimi drapate. Poate îţi falfaie şi ţie în suflet acu...

    Acum de Martie

    Eu. Acum nu mai vreau să fiu "O femeie care iubește prea mult". 

     A durut imens toată luptă asta cu o miză atât de fulgurantă. Vreau să învăț să fiu "o femeie" și atât. 

     Te rog, ajută-mă, Ingere, pare cel mai greu lucru din soarta mea, de pe Pământ. Am vrut să fiu o femeie care iubește și este îndrăgostită continuu, peremptoriu. Să port cu mine doar zalele aurite de dragoste, oriunde și oricând. M-am încăpățînat să nu fiu decât așa, să nu mai exist nesperând. E cea mai mare confuzie.

     Eu cu mine însămi. Acum. Deconstruită și alienata, păpușă s...